20180614_213529

Mintea mea dorește marea
psoriazisul la fel;
(cică îi lipsește sarea
și razele UV nițel).

De meduze chiar de-i plin,
dacă arici calc sub picioare,
iau asupra-mi orice chin!
Doar lăsați-mă la mare!

Sunt mai alb ca niciodată!
Am pielea ca de englez;
la maxim depigmentată,
trebuie să mă bronzez!

De arsuri chiar de sunt plin,
din cap până pe picioare,
iau asupra-mi orice chin!
Doar lăsați-mă la mare!

Vreau sub palmier la umbră,
nu direct expus la soare,
până nu rămâne o urmă
pe mine făr’ de culoare!

De păianjeni de sunt plin,
dacă nuci am sub picioare,
iau asupra-mi orice chin!
Doar lăsați-mă la mare!

Când vreau să mă răcoresc
o să înot în larg departe!
Lifegard-ul dacă-îl stârnesc
ne vom bate, parte în parte!

Chiar dacă de mușchi e plin,
și primesc pumni și picioare,
iau asupra-mi orice chin!
Doar lăsați-mă la mare!

Seara voi mânca un steak
și o să beau vin rece gheață!
Noaptea apoi vreau să petrec
cu iubita mea de-o viață!

Chiar dacă de vin sunt plin,
și de-abia stau în picioare,
iau asupra-mi orice chin!
Doar lăsați-mă la mare!

Doar lăsați-mă la mare!

14.06.2018