185805df1e00f5b

Doar pentru mama, am fost şi eu,
prioritatea 01
şi apoi soției,
în liceu,
la fel,
un an,
dar numai unul!

Pe doi,
copiii m-au trecut,
pe trei,
nepoții de curând
şi
toată viața am petrecut
făr’ să-avansez
din al meu rând!

Dar sigur într-o dimineață
de primul loc
o s-am iar parte,
la toți voi trece,
o clipă,
în față
când plec la braț
cu

doamna Moarte!
1.04.2017