Să zicem că am fi capabili sa iubim așa cum spunem ades: până la moarte și dincolo de ea. Oare nu am sărută și urmă pașilor pe unde a trecut cel iubit? Oare nu am mirosi o camase purtată de cel dispărut? Oare nu am purta o suvița de par de a lui cu noi? Oare nu am saruta mana mamei în sicriu? Sau gura sotiei?Ne-ar crede cineva nebuni pentru toate astea?Cu siguranță! Dar numai de unul care nu a iubit cu adevărat niciodată!
Cel care a iubit cu adevărat iubeste si dincolo de moarte! Cum ar fi sa arunci la gunoi trupul mamei al soției ca nu mai au valoare? Când își pierde valoarea odată cu sufletul sau mai tarziu? Si daca trupul nu are valoare de ce mai il conducem pe ultimul drum?La ce bun lacrimile? Ce plângem de fapt pe el sau pe noi?
Înțelegerea unu creștin este altfel!
Moartea nu exista!
Cel mort este viu altundeva!
Sotia/mama moartă sunt parte din mine, sunt eu!
Un sfânt este mai mult decât sotia/mama si imi „apartine” mie ca cineva drag din familie!
Eu pot intelege pe toți ateii si ura/scarba lor pentru moaște.
Am fost si eu ateu!
Ce nu pot intelege este ca nu sunt consecvenți și nu-si aruncă morții dragi, la gunoi!
Ce nu inteleg ei este ca lumea/viata/moartea toate sunt altfel înțelese cand esti creștin!
Nu te obliga nimeni sa cinstesti moaștele odată ajuns creștin, ci asta vine de la sine!
Credința iti deschide alte perspective la care nu poti ajunge ca ateu! Și nu-i vorba de capacitatea intelectuală aici! Este o limbă străină pe care creștinul o vorbește iar ateul nu!
De aceea mi-ar plăcea daca toți ateii ar da dovada de înțelepciune și nu ar mai vorbi de lucruri imposibile de inteles pentru ei!
Exista atatea probleme pe glob care pot fi rezolvate (mai mult sau mai putin) fara sa cunosti „creștinește”! Ei însă se încăpățînează sa rezolve „enigme creștine” fara sa cunoasca limba acestor enigme!
Nu mi se pare de loc un lucru inteligent! Și dacă ar fi sinceri cu ei ar recunoaște că e asa cum spun!
De unde stiu? Pentru ca am fost ca ei si am învățat crestineste si stiu exact si cum ticaie si cum nu pot înțelege si cum ceva (cineva de fapt) îi râcăie tot timpul sa se lege de creștini!
Ei nu pupa moaște, icoane dar îi frământă ca o facem noi! Ei nu se împărtășesc dar îi frământă cum o putem face dintr-un potir si cu o singură linguriță! Nu se spovedesc dar nu ar lasă nici pe altul! Nu postesc dar îi deranjaza postul ca idee deja! De rugaciune nici nu mai spun! Ii deranjaza bisericile, preoții, călugării..
Creștinismul e singura problema a lor dar nu se întreabă oare de ce?
Noi știm de ce!
Să dea Dumnezeu să aflați si voi si sa nu fie prea târziu!