20180731_142825

Vrăbiuțele-s păsărele
simpatice, zgomotoase
când se ceartă între ele
se înfoiază arțăgoase.

Vrăbiuțele stau pe garduri,
în soare, când moțăiesc
dar zboară rapid în pâlcuri,
vre-un pericol de zăresc.

Vrăbiuțele se îmbăiază
des în balți sau în nisip.
Când se spală fredonează
șlagărul lor: „Cip! Cirip!”

Vrăbiuțele stau zgribulite
iarna când omătu-i mare.
Dar se agită fericite
dacă le dai de mâncare.

Vrăbiuțele n-au valoare
(ca și mine de alt fel!)
dar ca pete de culoare
viața o înveselesc nițel.

6.10.2017