869422l-425x282-bmm-cb3f117c

Miroase a fum de lemn
afară
și a slănină și a ceapă
și o leacă,
miroase a cârnați prăjiți
într-o papară
și parcă simt miros
de busuioacă.

Toate astea, sunt la mine
în minte
Și ajunge un miros,
ca să apară!
De tinerețe
să-mi aducă aminte
De serile de iarnă, uitate,
de la țară.

De focul, ce pocnește
cu scântei
cu jocuri de lumini
pâlpâitoare
Și de BT-ul, fumat
în gura sobei.
De luna, ce acolo,
este atât de mare.

De liniștea ce se coboară
peste sat
Tot mai adânc
cu fiecare clipă
Când rar auzi un înfundat
lătrat
Sau cucuveaua ce undeva
mai țipă

Și dacă e zăpadă multă
afară
E atâta liniște de-ți țiuie
în ureche
Mi-e atât de dor, de iernile
la țară
Vreau iarăși viața noastră
veche!

M-am săturat de stress
și gălăgie
De ritmul acesta
atât de nefiresc
Mi-ajunge a Germaniei
magie
Sfârșitul vreau la țară
să-mi găsesc.

22.02.2016