Bunicul Ioan a lui Pitulice era plăcut la toată lumea, aș zice că și animalele îi iubeau. Țin minte cum ii vorbea calului: „Hai mă Puiule că nu mă pot urca…” și calul se lasă jos, ca sa il incalece!
Ne având pământ lucra cu calul pe la oameni, la pădure. Cândva a reusit sa strângă destui bani pentru o râpă înmărăcinită pe care a transformat-o intr-o vie de poveste! Mergeam câteodată noaptea la pază viei si imi aduc aminte ca erau tot felul de struguri parfumati si piersici imense cum nu mai văzusem nicaieri. Intr-o zi comuniștii au considerat că via le aparține si i-au luat-o. După doi ani era din nou plină de măracini și doar caprele mai puteau intra in ea!
Struguri erau singurul lui venit mai substanțial dar aceștia trebuiau mai întâi aduși 150 de km cu căruța la Sibiu si apoi vănduti. Multi oricum nu rămâneau de vândut ca bunicul nu putea trece pe lângă ochii pofticiosi a unui copil fara sa-i puna un ciorchine în mână indiferent ca erau copii de lingurari sau de oameni instariți. În piață nici un copil nu pleca de lângă tarabă lui plângând ca nu-i cumpără mama-sa struguri!  Nici un batrân! Nici un sărac care nu-si putea permite. Toți primeau, spre exasperarea mamei mele care il certa pentru dărnicia lui! „Păi nu m-ar bate pe mine Dumnezeu sa nu le dau?”
Bunicu era foarte credincios nu stiu sa fi citit alte cărți decât religioase sau sa fi auzit de la el vreo poveste fără substrat religios. Nu era însă omul care făcea parada de credință lui, discuta ca oricare altul, era foarte glumet…
Faptele lui de milostenia le făcea în ascuns pe cat se putea; biserica din satucul lui a acoperit-o el singur cu tablă, de stiut ce are de gând s-a știut cand trebuia adusă tablă la locul faptei abia!
Bunica l-a susținut deși erau f. săraci.
Nu s-au lăudat niciodată nimănui cu asta si nu au primit nici Cruci Patriarhale cum se primesc astăzi!
Sigur puteau acoperii un dispensar dar s-au gândit că sănătatea sufletească ar fi mai importantă decât cea trupească!
Banii necesari i-a strâns ani de zile muncind departe de familie. Si erau numai bani munciti!
Dacă bunicul vedea o bancnotă pe jos grăbea pasul! „Nu e a  mea o las acolo ca poate se întoarce dupa ea cel care a pierdut-o!”
Cinstea lui l-a scapat de închisoarea comunistă. Bunicul a fost administratorul mosiei boierului Lahovary si a Celei Delavrancea si ca atare arestat de comuniști. Nu au găsit însă pe nimeni sa-l acuze de ceva, tot satul a depus mărturie pentru el daca mărturia condițiilor în care trăia n-ar fi ajuns!
Ar fi putut fi bogat! Toti administratorii de moșii erau bogați! Cand boierul a fugit a venit la el si i-a spus: „Ioane eu trebuie sa fug dar ma reîntorc! Am un cazan pe care ti-l las sa-l ascunzi si cand ma reîntorc jumătate din ce ein el e al tău! Bunicu l-a refuzat iar boierul nu s-ar mai fi reîntors niciodată, pentru ca …. a putrezit la Canal!
Povestea asta a bunicilor mei pare dintr-o vreme de mult apusa.Ireală!
Astăzi in aceeasi Românie daca ai posibilitatea sa te îmbogățește necinstit o faci fara sa clipesti!
Astăzi in Romania nu faci nimic pentru comunitate dar strigi impotriva celor care fac ca mai bine ar fi făcut altceva!
Astăzi in Romania toți o duc rau dar nici-unul nu stie cum este sa-ti hranesti copiii cu apa si oțet si tu cu soția sa te culci flămând ca bunicii mei!
Astăzi in Romania se ucid pruncii încă nenăscuti ca „cu ce sa-i țin?” Bunicii mei au avut cinci si au reusit sa-i crească pe toti!
Astăzi in Romania milă e pe cale de dispariție e rolul statului sa ajute săracii noi nu avem astfel de raspundere!
Astăzi stăm hipnotizati in fata televizoarelor, bunicul nu a stat o clipă si cu toate astea era prieten cu Horia Căciulescu si Radu Zaharescu fara sa stie cine „sunt”!
Stau si ma intreb , ca sunt sigur ca si bunicii vostrii erau tot la fel, oare de ce am decăzut astfel? Sângele lor care circula prin vinele noastre nu misca inimile noastre cum făcea cu ale lor?
Se pare ca nu! Sau?

partea întâi