20170625_162744

Cunoști orișicare om
după câinele ce-l are
precum fiecare pom
după rodul ce răsare.

Eu dețin un Shiba Inu
pare a fi blând și pufos,
însă vai de el străinul
ce se apropie de os!

Aki al nostru latră rar
și e foarte inteligent
Este un eminent școlar
la ascultare îi repetent!

Nu uită nici un afront,
ce i l-ai adus vreodată!
Dacă ești trecut pe cont,
te mușcă, nu doar te latră!

Nu-i plac copiii ce țipă
și un pic rasist îmi pare;
de latrat făcând risipă,
la vecinii de culoare!

Nu-i place de neamul lui,
care latră dar nu mușcă;
că-s femele, câini sau pui,
sau dulăi închiși în cușcă!

Îi place mult scărpinat,
și doar carne ca mâncare.
Orez, pâine, zarzavat,
doar când foamea este mare.

Se culca seara devreme,
în schimb este matinal.
Curajos e, nu se teme
de om sau de animal!

Ține mult la a sa haită,
de alții nu se lipește.
Adesea când se mai vaită
dragostea doar îi lipsește!

Îi place sa-alerge în apă.
Când ești trist, Aki o simte;
vine, te îmbie la joacă,
sau sta cu tine cuminte.

Și asemănări sunt multe!
Orice câine ușor devine,
fiindcă îi învățat s-asculte,
ca stăpânul… ce-l deține!

26.09.2017