3-fragezeichen

Cu prima întrebare vom porni:
există Dumnezeu sau nu?
De a doua nu vom aminti
dacă răspunsul tău e „Nu”!

A doua: Dumnezeu cel Sfânt,
este Treimea cea de o ființă;
Tatăl, Iisus și Duhul Sfânt
sau „altceva”, cu multă știință?

De e Treimea, a treia întrebare:
de ce la viața ta, nu ești atent,
nu te apleci sub cruce cu răbdare,
cum ți se cere în Noul Testament?

Dacă Iisus adesea a postit,
de ce nu vrei ca să postești?
Și daca El, în templu a poposit,
de ce biserica o ocolești?

Tu nu te rogi, El însuși s-a rugat
cu lacrimi, Tatălui Ceresc.
Ca Jertfă, sus pe Cruce a urcat,
ca să înțelegem sensul la „iubesc”.

Deci, tu ori faci ce ți se cere,
ori nu mai spune: „sunt creștin!”
De ‘n lumea asta vrei doar miere,
în cealaltă te saturi de venin!

21.06.2016