De un stăpân mai bun aş vrea să ai noroc
că eu ursuz, cum sunt, nu te-am prea luat în seamă!
Aveam mereu de lucru, când mă chemai la joc,
Iar noaptea te-am bătut uitând că erai mic şi poate ţi-erea teamă

În casa mea, prea mare, aveai şi tu un loc,
dar te-am trimis să dormi afară, în pritvor!
Te-am alungat în frig „de ce să stai la foc”
și n-am ţinut la tine, mai mult ca la covor!

Iar dimineaţa, când doar ochii îţi luceau din nea,
vedeam în ei aceeaşi dragoste nestinsă
pentru stăpânul tău, ades cu mâna grea
şi aceeaşi fericire, pentru bucata zvârlită,
sau foarte rar întinsă…

Tu m-ai iubit, m-ai tot iertat, deşi eu nu o merit,
căci nu ti-am dat decât un colţ uscat de pâine!
De când tu nu mai eşti, cu noi, răspunsul îl evit
la întrebarea: care din noi a fost adevăratul câine?

7.05.1987

(în amintirea lui Brandy)