Din tot ce eu eram
cuvintele au rămas,
ca frunzele pe-un ram,
de gerul iernii ars!
Și acestea sunt uscate
fără de sevă în ele
părând că-s agățate,
de ram, ca niște obiele!
Când le va smulge vântul
voi dispărea în uitare;
căci de-i uitat cuvântul
si amintirea moare!
8. 03.2019
Câtă dreptate și sensibilitate sunt adunate în aceste versuri …comori peste timp aruncate…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc de empatie!
ApreciazăApreciază
Cu tot respectul!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deosebite versuri!
ApreciazăApreciază
Multumesc o iau de….bine!😉
ApreciazăApreciază
E de foarte bine! 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Toate sunt vremelnice, dar e bine să le folosim cât mai mult și cu folos. Cuvintele tale duc spre alte cuvinte și așa se creează zestrea noastră spirituală.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Imi place tare mult ce-ai scris! Cuvantul!!!?? Ce ne-am face fara el!?? Uneori e atat de mic, dar cuprinde in el o intreaga traire…
ApreciazăApreciază
In cuvintele noastre suntem noi asa este!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sa traiesti pe pamant ca si cum nu ai fi dar la plecare sa lasi un gol in urma ta.
ApreciazăApreciază