Rugăciunea amiezii*

iisus-pe-cruce-in-forma-de-cruce
Mulțumescu-ți Doamne Ție,
c-ai murit în locul meu
și ajută-mi Doamne mie
vrednic să m-arăt și eu
de această Jertfă Sfântă,
pentru mine, pentru noi!
Dă-ne inimă înfrântă,
hai și locuiește-n noi!
Cotropește-ne Tu ființa,
ne auzi în rugăciuni,
ne sporește și credința,
fă-ne milostivi și buni!
Dă-ne Doamne bărbăție,
în ispitele ce vin,
fă să ne-nchinăm doar Ție,
și mereu să te iubim!

AMIN!

Sâmbăta lui Lazăr
12 aprilie 2014
*la îndemnul Pr. Gabriel Cernăuțeanu
se face între orele 12/13 când se presupune că ar fi murit Iisus pe cruce