Nu vreau să par ce nu-sunt,
nici să ajung ce n-am ajuns;
e târziu, sunt om cărunt,
n-am nimica de ascuns!

Nu țin să fiu luat in seamă,
nu mai am vre-un țel propus,
nu-mi mai este de loc teamă,
n-am nimic să țin ascuns!

Nu mă atacă defăimarea,
nu contest ce nu am spus,
nu mă sperie uitarea,
nu-i nimica de ascuns!

Nu-mi doresc nici nemurirea
cat a fost, a fost deajuns!
Să dispar cu amintirea
in pământ, când sunt ascuns!

27.05.2019