In crestinism există multe explicații pornind de la concepte simple: oaie, turmă, păstor…
Uneori însă am impresia ca lumea se complace însă să rămână în postura de oaie asta scutind de… gândire !
Iisus ne-a spus ce-i drept „…vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor” dar a continuat cu „fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii.” (Matei 10. 16) nu „fiti proști ca oaia!”
Acum 2000 de ani oamenii nu știau citii. Astazi unii mimează analfabetismul deși știm cu toții, din justiția lumească, că necunoașterea legii nu te absolvă de pedeapsă!
Nefiind teolog este greu sa le știi pe toate si nici nu-i nevoie, dar o bază solidă a credintei trebuie sa-ti construiești, trebuie să știi de ce faci ce faci!
Curiozitatea de a vedea de ce celălalt face altfel, trebuie sa-ți dea de gândit!
Și nu in ultimul rând cred ca fiecare ar trebui sa aibe un mare interes de a merge pe calea dreaptă, indiferent de direcția turmei!
Mai ciudat este ca dacă ii spui cuiva ca greșeste el se apără cu ” toată lumea face asa”
Sau dacă ii intrebi dacă nu-îi este frică de Dumnezeu se uită tâmp la tine „cum adica frică?” pai Dumnezeu e (Doamne iartă-mă!) un chelner căruia ii spui ce-ti doresti iti aduce! Frică!
Spiritul de turmă e mai puternic decât dorința de mântuire! Sau „rusinea” față de turmă e mai puternică decât frica de Dumnezeu!
De ce sunt așa pornit?
Liturghia pentru mine este, izvorul puterii de care am nevoie toată săptămâna.
A fost!
De la o vreme mai este extrem de rar! Și nu-i doar din cauza mea!
Incerc să nu judec pe nimeni și să rămân concentrat la slujbă dar imi este imposibil. Mă tulbur si se alege praful!
Chiar inainte de intrarea in biserica incep sa mă „încălzesc”. Salut pe toată lumea, fiind duminică, cu „Hristos a inviat!” Nu cunosc salut mai frumos si sunt sfinti care il recomandă deci nu e o gărgărița de-a mea!
Cam 2-3 raspund la salut cum trebuie restul ori raspund cu alt salut, ori rămân interzisi, ori imi amintesc ca mai e până la Paști!
Duminica este o zi de Pasti cu aceleasi „legi” ca ziua Invierii; nu se ingenunchează, nu se fac mătănii, nu se fac parastase, nu se lucreaza!
Mă rog ar trebui!
Merg la icoane să mă închin. Aici alt bai. Sunt unii care îsi fac rugăciunile de toată săptămâna in fată icoanelor si îi doare in 14 de coada din spatele lor! Să vadă lumea cât de evlavioși sunt!
De ce nu isi pot face rugăciunile acasa sau mai la distanța de icoane? Păi nu-i vede nimeni! Ce rost are? La moaște la fel!
Apoi fiecare icoana trebuie atinsă peste tot locul sa te încarci cu „energie” (?)
In ultimii ani parca tot mai mult materialul devine primordial, adica neaparat trebuie ceva atins, luat acasă, deținut fie că-i pasti sau o ramură de tei sfințită fie te atingi de preot de o icoană de moaște de orice!
Că Duhul vine oricum, prin orice, oricând insă numai la cel pregătit sa-l primească si daca e voia lui Dumnezeu a devenit de neacceptat!
Până nu de mult am stat mai în spate unde consider ca meritam și merit sa stau. Dar ce te faci ca lumea nu vine deodată ci pe rând pâna se termina slujba și de multe ori si după aceea? Sunt aceeasi oameni care toată saptamâna nu întârzie o secunda la servici! Credinta mai slaba decât dorinta de a nu pierde serviciul sau doar mai putin respect pentru Dumnezeu decât pentru șef?
Asa ca satul sa tot fiu împins, sa încurc joaca copiilor, m-am mutat in fată, in partea stângă. Stiu bărbații stau in dreapta, dar daca preoteasa cu corul au hotărât ca ele stau in dreapta atunci am fost eu nevoit sa mă mut in stânga! Și cum mai fac câte o metanie mare, trebuie sa stau într-o strană, fiindcă intre scaune nu aș putea!
În fata mea însă este masa cu darurile ce se aduc si usa diaconească unde se dau pomelnice! Ori atât darurile cât și pomelnicele se pot da numai după ce ajungi la biserica iar când ajung românii noștrii la biserică am mai spus!
Și ca să fie tacâmul complet daca tot nu mai umblă nimeni afara de parinții care alearg dupa copii, apare câte unul care vede o lumânare ce nu stă perpendicular, vreun colac nedisciplinat sau vreo sticla nedeschisă! Sigur Iisus a putut trece prin usa închisă dar printr-un dop nu poate nimeni si nimic trece, după acelaș principiu dupa care rugăciunea la un metru de icoană nu-i tot una ca cea atins de icoană!
La Liturghie nu stai jos pentru ca mai tot timpul il rogi pe Dumnezeu ceva si nu se cade sa stai tolănit iar in genunchi nu e voie duminica. Singurul moment in care o poti face este cel al citirii Apostolului (înafara de cel al predicii pe care îl stie toată lumea) Atunci eu și numai eu, ma asez. O fac sub privirile mustrătoare ale turmei. Ei sunt evlavioși, stau in picioare, sau in genunchi, de asezat se așează mai toti doar deodată când se roaga preotul pentru sănătatea și mântuirea lor si a familiilor lor!
Mai adăugați un cor din soliste care au impresia că Dumnezeu e surd, celularele care sună, bâzăie si discutiile pe orice teme de interes sau nu si aveti tabloul complet!