Sunt la bărbier si mai trebuie sa-mi ocup mintea inca o ora cu ceva, până îmi vine rândul, că după aia sunt ocupat sa fiu pe fază cand striga „Allah akbar!” sa o zbughesc rapid de pe scaun, inainte sa-mi taie gâtul!
Glumesc!
…..sau nu?
Băietii sunt din Siria si cand vorbesc intre ei, si o fac tot timpul, nu prea stii daca se ceartă, sau se indeamnă, sau altceva, asa ca respir usurat de fiecare data cand plec! Viu! Sigur mai sunt si altii in oras.
Din Afganistan, Irak….
Până acum avea grije cea mai grozavă dintre neveste sa arat prezentabil, dar chiar nepericulos nu a fost nici asa!
Oricum ma uit la barbierii astia si ma gandesc la la varsta lor au vazut orori pe care cu greu ni le putem inchipuii.
Au trait intr-o tara care numai rai nu se putea numi si ca sa ajunga aici si-au riscat de nenumarate ori viata, au fost in închisori, care fac ca iadul sa pară un paradis. Si mai rau decât orice unii au parinții, sotiile, copiii acolo si adesea nu stiu cu lunile nimic de ei! Sau afla ca familia are un mare necaz si el nu poate sa-i ajute!
Stiu despre ce vorbesc, am un coleg din Sudan!
Raiul pe pământ nu au găsit nici aici. Până au dreptul de muncă si mai ales pâna ii angajează cineva, traiesc in cămine unde au adus ei insăși violența, drogurile, islamul și ca atare se simt „ca acasa”!
Si in timp ce imi închipui povestea de viată a fiecaruia, ma gândesc la Romania.
O tară care poate concura geografic cu oricare. Un pământ roditor, ape….De la al doilea război mondial a fost tot timpul pace. Am scapat acum 30 de ani si de dictatură. Avem alegeri libere…
Și totusi si noi continuăm sa fugim din Romania ca din Siria, Afganistan, Sudan, Irak….
Bătrânii rămân singuri, sau copii, sau soția, sotul…
Următorul!
Adica eu!
Vă las poate mai povestim…..