Recunosc ca am mers cu mari așteptari la filmul acesta. Ma asteptam la un fel de ecranizare dupa „Jurnalul Fericirii” cu dramatismul din „Patimile lui Hristos”!
După două ore concluzia mea a fost „Prea mic(i) pentru un război atat de mare!”
Nici nu se putea altfel; Elena Enache nu-i Nicolae Steinhard, Vali Popescu nu-i James Caviezel iar Toma Enache nu este cu sigurantă Mel Gibson! De comparatia intre fondurile avute pentru un film sau altul nici nu mai vorbim.
Filmul se vrea un omagiu martirilor din inchisorile comuniste. Realizat a fost un omagiu aromân pentru martirii aromâni care desigur au existat si il merită, dar pe mine m-a surprins de lucru acesta!
Filmul nu e rau, dar nu este un film care o sa ramana in constiinta publicului ca reflexie la martirajul din închisorile comuniste! Pe acela il mai asteptam! Il așteptăm degeaba, probabil, pentru ca nu exista interesul de a produce acest film, cum nu exista nici interesul de a-i număra intre sfinti pe cei morti pentru credință!
Comuniștii au rămas la conducerea țării chiar daca sunt împărțiți in tot felul de partide cu alta ideologie decat cea comunistă!
Daca scăpăm doar cu lipsa acestui film tot e „bine” sa nu ne trezim ca reîncep arestările si reeducarea!
Noapte bună Romanie!