Doamne, noi te-am alungat
din biserici, dintre noi
și acum dacă ai plecat,
ne simțim pustii și goi!

Îl urâm pe acela care,
de moarte nu ii este frică,
sau mănuși și mască n-are
și nici spirt
, la el, în sticlă!

Ce distanța decretată,
la micron nu-o respectă,
sau strănută câteodată,
sau are tuse „suspectă”!

Sau bătrânul care iasă,
după pâine, prea târziu,
în loc să rămână în casă,
flămând sigur, însă viu!

Urâm tinerii desigur;
ăștia nu se îmbolnăvesc!
Nici nu învață și e sigur,
că ei boala o răspândesc!

Îi urâm pe credincioșii
care se împărtășesc
și extrem-evlavioșii,
ce la moaște se îmbulzesc!

Îi urâm pe toți și toate,
tot ce mișcă în astă țară
și am vrea dacă se poate,
nu noi, ceilalți ca să moară!

Vino Doamne înapoi
și ne umple de iubire,
pentru cel de lângă noi,
pentru întreaga Ta zidire!

29.11.2020