Răutatea gratuită

Dăm prea repede tuturor sfaturi și adesea fără să ne fie cerute! Cel puțin eu fac așa!
Mă cred mai deștept? Cu siguranță nu, chiar dacă (mi s-a mai spus) dau impresia că aș face-o!
Este doar o impresie greșită! Nu am făcut nimic in viața mea care să ajute umanitatea, nu am publicat romane, nu am scris simfonii nici nu am inventat medicamente miraculoase…Sunt un bătrân, banal, acru adesea, cu multe neputințe, cu greșeli, fără un alt talent decât cel de a nu fi luat de nimeni în seamă, decât poate pentru a fi „burdușit”!
Am însă „ceva” care nu are (încă) fiecare: o experientă de viață pe care mi-ar place să o împărtășesc cu alții, în speranță că măcar unul nu o să facă greșelile pe care le-am făcut eu!
Am o constantă la care am ajuns după mulți ani și mult zbucium, durere și lacrimi care mă ține pe linia de plutire indiferent de cât de tare este furtuna din viața mea (și viața mea a fost mai ales furtuna): Credința! Și ar putea deveni si constanta voastră, dacă încă nu este…
Pe bază la aceste singure „atuuri” îndrăznesc să dau sfaturi, deși știu că în privință experienței de viață, s-ar putea să nu se potrivească la fiecare…
În nici-un caz nu doresc răul nimănui, pentru că sunt conștient că voi răspunde de sfaturile date! De fiecare cuvânt!
Pe de altă parte nu pot să tac! Nu am dreptul să tac, mai ales când văd un frate de al meu că se îndreaptă spre prăpastie! Și toți sunteți frații mei; cei care chiar ascultați ce spun, ca și cei care o faceti doar să-mi căutați nod in papură și nu mai putin, cei care vă feriți ochii de „platitudiniile” mele!
Mă frapează însă câte „genii” mă urmăresc pe oriunde comentez, care știu mai bine și de obicei asta înseamnă exact inversul la ce spun eu! Oare oamenii ăstia nu se gândesc că în spatele ecranelor sunt alti oameni, suflete? Și nu mă refer la mine, deși cred că și eu sunt om și am un suflet!
Nu am să înțeleg niciodată răutatea gratuită, intratul cu bocancii in viața cuiva, cuvintele spuse fără nici cel mai mic gând că ar putea să rănească, să produca daune, poate ireparabile și toate astea … din orgoliu!


Și eu sunt sarcastic uneori și eu „lovesc”uneori, poate reacționez prea des fără sa mă calmez mai întâi, dar încă nu am „urmărit” pe nimeni, care nu-mi place, ca să-i arăt de ce sunt „capabil”!
E chiar atât de greu să fim buni?

15.03.2021

38 de gânduri despre „Răutatea gratuită

Adăugă-le pe ale tale

      1. Se mostenesc pacatele din neam..pacatele nespovedite…acestea sunt patimi care nesmulse”” capata radacini atat de puternice incat sting la un moment dat neamul ” Mandria e cel mai mare pacat…si neascultarea , Ramurile uscate ale” smochinului roditor (Iisus)” se vor arde..adica vor stinge un neam (lipsa descendenti).

        Apreciat de 1 persoană

  1. Nu sunt rai. Nici macar nu gandesc altfel. Doar ca nu se exprima ca noi mai voalat, au cuvintele in gusa intelegenta in capuse si capacitatea de a le reda usor. Sunt reactiile lor la ce citesc. Suntem cu totii doar o apa si un pamant. O zi frumoasa!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Adriana nu ti se cere nici un efort ca sa taci in timp ce sa răspunzi e nevoie de unul! Si inteleg daca o faci o data de doua ori dar cand devine obsesie e ceva in neregulă cu tine! Si apoi poate nu ar fi rau sa ne întrebăm fiecare de ce facem ce facem?

      Apreciază

  2. Iisus a spus ucenicilor: Voi nu apartineti lumii ( mocirlei) acesteia! E greu sa inoti intr-o”‘ mocirla”” si mai greu este sa intri in „‘ea” si sa nu te murdaresti. Asta nu inseamna ca imi desconsider semenii, ci doar intunericul din ei. Faptul ca reactionezi, inseamna ca iti pasa. Daca” fapta” ta are in spate un scop bun , atunci este o fapta buna. Judecatile celorlalti nu ar trebui sa te dezamageasca pt.simplu motiv ca exista un singur Judecator. Ceilalti sunt doar niste unelte in maini nepotrivite.

    Apreciat de 1 persoană

      1. Toti avem cu exceptia sfintilor, caci de aceea au devenit sfinti. :)..Important este sa constientizam si sa luptam…cea mai grea lupta este cu tine insati. sA UCIDEM VOIA NOASTRA! Incearca sa privesti in spatele atacurilor..cine isi baga coada in”‘ linistea ta? ITI recomand o carte in format pdf Teologia necazurilor de Ioan Tesu. Poate vei gasi raspunsuri..

        Apreciat de 1 persoană

      1. Am și eu o întrebare simpla lipsita de orice aroganta. Dumnevoastră cum ați reușit ca din oaia negra rătăcită sa redeveniți totuși o oaie regăsită. Ma scuzați, puteți sa nu îmi răspundeți cu toate ca o lecție de viata gen alb/negru sau yin/yang sincer nu mi-ar strica.

        Apreciat de 1 persoană

      2. Numai Dzeu stie cum,eu pot doar sa presupun.
        In momentul in care m-am lasat calauzita de inima si nu de ratiune, am intrat pe „‘frecventa lui DZEU.
        ITI raspund mai pe larg cand rezolv probl. cu tastatura.

        Apreciază

  3. E foarte greu să fim buni, că dacă am fi buni ne-am irosi în concepte precum fraternitate, egalitate, loc pentru toată lumea, ceea ce ar anula posibilitatea de a ne asupri semenii, pe orice cale posibilă, caz în care stăm deasupra, adică suntem superiori. Dacă tot ai atuurile despre care vorbeai, cum e posibil să te superi. Crede-mă, ai fi mult mai nemulțumit dacă nu te-ar comenta nimeni. Se cheamă că trezești pasiuni.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Acum ne-fiind adolescent nu prea ma intereseaza pasiunile nimanui!🤣Sau vorbeai de alte pasiuni?
      Pai probabil sunt nu doar batrân ci si prost! Sau poate am niste valuri de adrenalină nespecifice pentru un ardelean!? Pe de altă parte, inghit o vreme dar mai ajung si la satietate…
      Si nu in ultimul rând sunt mai batran poate decat multi dar poate inca nu destul de copt mental ca fizic sunt ras-copt!😂

      Apreciat de 2 persoane

  4. Gura lumii numai pământul o astupă. Nu uita că există mulți indivizi pe net care sunt plătiți să facă treaba asta ca să te descurajeze. Înseamnă că i-ai atins acolo unde-i doare mai tare. Nu dezarma. Chiar dacă uneori îți vine să renunți nu o face că ar însemna să le dai câștig de cauză. Eu am găsit blogul tău cu totulîntâmplător și mi-a plăcut ce-am găsit. Chiar dacă ai scrie numai pentru mine și tot înseamnă că ai influențat în bine viața unui om. Să faci rău e foarte ușor, mai ales în ziua de azi, să faci bine e al naibii de greu și multe piedici îți vor fi puse în cale. Tocmai pentru că ai trecut prin multe în viață și ai reușit să-ți păstrezi și mintea și omenia nu trebuie să te dai bătut. Mai există și altfel de oameni, chiar dacă-s puțini, care te apreciază și îți sunt alături, fie și numai cu gândul.Cândva o să vină apa și la moara noastră.Nu uita că-n post dracul te încearcă cel mai mult. Dă-i flit!

    Apreciat de 2 persoane

  5. Exista oameni care considera orice parere opusa o ofensa si devin agresivi. N-am sa înțeleg niciodată de ce nu putem asculta si opinia celuilalt, chiar daca e opusa, si devenim agresivi sau defensivi. În definitiv orice contrazicere e constructiva. Mie îmi place ca esti sincer, direct si felul în care scrii desi uneori avem viziuni diferite. În alta ordine de idei, cred ca si aici se pot bloca sau ignora anumite persoane. Numai bine!

    Apreciat de 3 persoane

      1. Stiu ca nu e placut dar înainte de toate trebuie sa te gândesti la sufletul tau. Nu are rost sa-l lasi sa sufere pentru niste persoane cu care chiar nu ai nimic de împartit. Nu-ti sunt nici familie, nici prieteni, poate nici macar cunoscuti. Asa ca, nu te mai necaji. Sunt doar niste trecatori pe pagina ta.

        Apreciat de 1 persoană

      2. Exact asa am făcut! Cunoscuți, familie sunt 3 mari si lați si aceia foarte rar🤣 si e voit asa! Nu-mi place insa sa nu dau cuiva dreptul la replică dar si acest „cuiva” trebuie să aibe ceva de spus înafara ca lui nu-i plac platitudinile mele! Asta am inteles din prima si nu e nevoie sa mi-o tot repete🤣!Iar cand incepe sa foloseasca un limbaj de cocină devine imposibil de suportat, oricâtă rabdare as avea! Nu toti sunt veterinari si obisnuiti cu porcii ca mine!😉

        Apreciază

  6. …cum faci pe prostu, cum lumea se îmbulzește să te; „felicite”, aș zice, prin; sfaturi, idei, pe care ar trebui să ți le însușești …, dacă începi să sari din categoria plantelor și să ai propria părere…, sari din tipar. Vorba lui Creangă, (anul ăsta, pe 2 martie, ar fi împlinit 178 de ani) ; „Stiu ca sunt prost, dar cand ma uit in jur prind curaj.”

    Apreciat de 2 persoane

  7. Stitit vorba aceea: gura lumii, numai pamantul o astupa! Eu cred ca sunteti un om intelept, si in acest caz, ceea ce spun acesti oameni ar trebui sa lasati sa treaca asa cum trece vantul. Oricum, sunt doar suflete orbite de nestiinta, si fiind credincios, cred ca intelegeti ce ar fi spus Iisus intr-o asemenea situatie:”Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac!”

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Magda Magdi Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: