Mai este vreo deosebire între oameni și turmele lor?
În detaliu doar, în rest suntem la fel: pe de o parte „stăpânii” care hotărăsc totul în viața noastră, pe de alta „turma” care merge, behăind sau nu, acolo unde este mânată!
Stăpânii” hotărăsc și la vite și la oameni, cât, când și dacă, au „dreptul” să muncească, să fie tratate, hrănite, să-și păstreze progeniturile, să trăiască sau să moară!
Avem chiar campanii de vaccinări, precum orice turmă de animale și tot ca ele, nu avem de ales dacă o dorim sau nu, că suntem prea proști ca să judecăm, să înțelegem, cât bine ne aduc aceste tratamente!
Unii dintre noi mor în urma lor
, dar foloasele sunt mult mai mari decât pierderile, foloasele pentru „stăpâni„!
Ne mai lipsea crotaliul din ureche, dar uite că il primim și pe ăsta, deocamdată ca cod QR iar curând vom ajunge la nivelul câinilor, având propriul cip, ca să se știe cui aparținem și mai ales să nu ne „pierdem„!
Ieșitul din turmă” supară întotdeauna „stăpânirea” și vita respectivă este adusă inapoi, cu ciomagul, cu câinii de întors, cu gardul electric…
Când se repetă, sau dacă „stăpânirea” nu e bine dispusă, vita respectivă este „sacrificată” la fel cu cele care nu dau randament, cele cu boli, batrâne, cu malformații, pentru că „stăpânirea” în umanitatea ei, ne acordă „dreptul” de a nu ne chinui!
Turmele” ar putea trăi și fără „stăpâni„, „câini de întors„, dar ce pot să înțeleagă niște turme proaste?
O „cireadă” de vite ar putea să calce sub copite toți „stăpânii„, toți „câinii de întors„, ar putea sfărâma orice țarc, orice gard electric și să trăiască libere, dar ce poate înțelege o vită?
Așa că „turma” e bucuroasă că-i lăsată să pască în continuare! Cu ochii tot timpul la iarbă, nu vede că se împuținează, pe zi ce trece! Oricum și dacă ar vedea, nu ar înțelege! Ce s-ar schimba dacă ar întelege?
Totul!
Ar ajunge să ridice doar ochii la cer, acolo unde este Cel pe care l-au încălzit în staulul lor și de care se tem toate „stăpânirile„!

20.11.2021