Bundestagul a votat ieri că începând din octombrie, doar cei care au”booster-ul”, sunt considerati „vaccinați,” respectiv cetățeni cu oarecare drepturi și libertăți! Care și dacă vor exista aceste drepturi și libertăți, o să vedem în octombrie! Ele depind de situația epidemiologică, sau altfel spus, de cum vor mușchii lor!
Partea bună este ca dacă până atunci mor mai ales cei „vaccinați,” din octombrie vor muri din nou cei „nevaccinați,” adică iresponsabilii, adepții teoriilor conspiraționiste, teroriștii!
Cât timp este valabil statutul de „vaccinat” după a treia doză, depinde de propriul organism, iar dacă acesta refuză să cedeze, depinde tot de Bundestag! Cel mai probabil până în primăvară când apar iar „nevaccinații„!
Și pentru că „vaccinul” este plătit deja(cu peste 2, 8 miliarde de euro) și comandat pâna în anul 2029, revin la propunerea cu „pompa de vaccin”! Aceasta este asemănătoare celei de insulină, pentru diabetici și poate fi implantată fiecăruia, chiar de la naștere și acționată prin tehnologia 5G de „specialiștii” fiecarei țări, când și de câte ori doresc!

20.03.2022