Resetarea pe care o trăim are nevoie de de fonduri imense, pe care cei care o conduc, în mod mai mult sau mai puțin văzut, le au!
Dar banii doar ca valoare de schimb nu ar ajunge să ia tuturor mințile, de la doctori până la politicieni, de la sportivi oricum milionari, până la ierarhi! Banii mai au pe lângă valoare o „putere” deosebită, pe care înțelepciunea populara a asociat-o cu cel rău!
Am să vă spun cum mi-a fost descoperită mie această „putere” a lor:
Eram proaspăt venit în Germania și nu reușeam să-mi cumpar o mașină, de puținii bani pe care ii strânsesem. Vânzătorii nu ar fi cedat o Marcă, din prețul cerut, până în ziua când un profesionist, în vânzări cumpărări de mașini, mi-a aratat cum se folosește această „putere” a banilor! Tot ce trebuia făcut era sa-i pui banii fizic in mână și de cele mai multe ori târgul se făcea chiar dacă era sub pretul cerut!
Banii au o vrajă a lor pe lângă puterea de cumparare care poate și întunecă mintea celui care îi primește!
Să luam aminte!

28.03.2022