Doamne, tare îmi este greu,
peste tot mă simt străin!
Unde este locul meu?
Du-mă iar, de unde vin!

Sau mă fă ca să nu simt,
cât de singur totuși sunt;
nu mai pot să mă tot mint,
fă-mă să fiu iar … pământ!

Am muncit cât am putut,
dar tot n-am ce secera!
Am plantat, dar n-a crescut,
fă-mă praf, sub Talpa Ta!

Sau țărână făr’ suflare
pe un drum, fă să devin,
călcat să fiu în picioare,
de cei dragi Doamne! Amin!

5.04.2022