Și de data aceasta problemele companiei Blueair mă afectează direct!
Cum puteam eu să scap? Am și uitat a câta oară rămân pe jos din cauza lor si tot ce am planificat se dă peste cap! Din nou trebuie să găsesc o soluție, ca mulți altii, în ultimul moment, soluție care o sa fie foarte scumpă și o să multumească doar parțial!
Din pacate eu sunt nevoit să zbor cu această companie, iertați-mi expresia, de rahat, pentru că ea este singura care zboară Stuttgart-Sibiu! Orice altă variantă este mult mai scumpă ( nu că asta ar fi ieftină!) și înseamnă uneori peste 10 ore de calatorie, sau chiar mai mult! Cu masina fac 15 ore, dar la vârsta mea nu mai este posibil, fară să mă pun pe mine și pe altii în pericol! Lasând la o parte dorința de a ucide un grănicer român plictisit, în vamă!
Mi-am cumparat bilet din timp pentru luna septembrie. Acum o lună m-au anunțat că s-au anulat zboruri și zborul meu de dimineață s-a mutat noaptea și ca bonus nu ma mai duc la Sibiu ci la Bucuresti! Imi oferau insă posibilitatea sa aleg alta dată, să-mi iau banii inapoi, sau sa-i las în contul lor în vederea altor zboruri! Banii înapoi știam de la anterioarele „aventuri” ca nu ți mai poti lua, nici cu arma în mână! Să-i pun pe cont am mai facut-o, dar și aici ai problema că nu se știe dacă mai zbori vreodată; și banii cu care plătisem zborul din septembrie, erau bani puși pe cont de la alt zbor anulat! O sa ajung să am mai multi bani pe contul Blueair decat pe contul privat!
Așa că am incercat sa schimb data.
Desigur nu a mers pagina!
In ziua cand a mers pagina, nu am putut să aleg alt zbor LA SIBIU, pentru ca ei schimbaseră itinerariul la Bucuresti și ca atare puteam alege doar alt zbor, la Bucureștî!
Am facut o reclamație prin e-mail ca sa am un numar de înregistrare, pentru ca rezolvare stiam că nu primesc și am inceput „telefoniada„!
Nu stiu cât câstiga Blueair din zboruri, mai ales că nu prea zboară, dar din telefoane fac…milioane!
Am luat la rând numerele oficiale din Germania și România și din restul tarilor europene in speranța că voi da de …un om! Nu am dat decât de roboți! Și nu înteleg de ce un robot are program de lucru atunci? Doarme noaptea?
Este foarte interesant cum te storc de bani prin telefon! După ce raspund la apel, o voce te pune sa-ți alegi limba în care vrei să comunici apasând o tastă! După ce ai facut lucru acesta începe aceeași voce sa-ți povestească istoria Blueair, de la Burebista până in zilele lui Johannis întâiul! După minute bune, platite cu 60 de centi/minut, ți se oferă 5-6 variante! Indiferent pe care o alegi ești trimis pe pagina Blueair sa-ti rezolvi problemele și legătura se întrerupe!
Ai dat 5-6 Euro, dar măcar te-ai jucat cu tastele telefonului! Daca nu alegi nici-o variantă ti se taie legătura oricum după o vreme! Aici cred ca au greșit, puteau să te pună sa aștepti barem o jumătate de oră ca sa vorbești cu un operator „deocamdată ocupat” și abia apoi sa-ți taie legatura! Dar poate mai urmează si asta in viitorul apropiat, dacă mai au un viitor!
Mi-am adus aminte ca aveam un număr al lor de prin Iași cred, de la ultima aventură, unde o doamnă foarte simpatică m-a ajutat să-mi recuperez cei mai 300€ dați pe o calatorie care nu a mai avut loc, tot din cauza lor! Am găsit numărul, dar nu și pe doamna aceea fiindca postul ei se desfințase probabil, numărul nu mai exista!
Am luat internetul la cercetat, in căutare de numere Blueair și am găsit unul la Otopeni, cred! Am așteptat răbdător ofertele cu apasatul de taste și spre bucuria mea de data aceasta după ultima variantă mai exista posibilitatea sa rămân pe linie și să vorbesc cu un operator deocamdata ocupat! Când operatorul, de fapt operatoarea, a devenit liberă pentru mine, s-a întrerupt legatura!
Am luat-o de la capăt!
Sunt pensionar, timp am, bani pentru telefoane am mai puțini, dar cei pe care sa-i fac milostenie obligatorie companiei Blueair, sunt și mai puțini!
Am reușit să vorbesc cu doamna operatoare, la fel de amabilă trebuie să o recunosc ca si cea de la Iași, lucru care mă face să cred că sunt una si aceeași persoană ( Blueair are din câte stiu eu doar 4 angajati) si am obtinut un bilet la Sibiu!
M-am bucurat de reușită, dar mari speranțe nu mi-am facut și am avut dreptate; ieri Blueair a anulat toate zborurile!
Încă nu mi-a venit nici-un mail să ma anunțe oficial că m-au lăsat iar pe jos! Am citit că cei care stau prin aeroporturi pot sa se înscrie pe o pagina și ii „culege” statul român cu Tarom-ul când vor putea! E valabil si pentru mine care încă sunt acasă, sau trebuie mai întâi să aștept ziua zborului si să le scriu din aeroport?
Am inceput să urăsc telefonul!

7.09.2022