Preotul vedetă 2

Ultimul meu articol a stârnit reactii violente din partea multora cititori mai ales pe ActiveNews unde redacția a pus o caricatură în fața articolului meu, cu de la sine putere. Sigur o imagine spune mai mult decat 1000 de cuvinte, adica mai mult decat are articolul meu probabil, iar imaginea, are doar tangentă cu articolul, dar nu este reprezentarea la ce am spus eu! Pe mine nu m-a deranjat decât prin faptul că mi s-a cerut socoteală pentru ea și lumea a considerat datorita ei că atac BOR! Nu am facut-o și cine e capabil să citească articolul, făcând abstracție de caricatură ( care înca odată, nu-mi aparține) se poate convinge!
BOR are mari probleme, mult mai mari decât Pomohaci, Alexa, sau Calistrat, dar nu am vorbit niciodată ( poate am mai facut aluzii) de ele, tocmai fiindca nu doresc sa-i sap mormântul, pe care și-l sapă singură!
Când însă aceste probleme devin publice, atunci îmi permit si simt că trebuie să iau poziție! Este frumos și indicat și mai ales comod, să nu vorbim preoții de rău, dar când ei se dau singuri în vileag, când nu mai ai ce ascunde, trebuie să luam toti poziție pentru că ALTFEL NU SE VA SCHIMBA NIMIC SI VOM MERGE DIN RĂU ÎN MAI RĂU! Si mergem din an în an tot mai spre rău, caci ascundem mizeria sub preș sau sub haină! Dacă continuam să urmăm astfel de „preoți” nu e de mirare că ne merge rău! Cum ar putea să ne mearga?
Eu nu cred că e chiar așa greu de înțeles că un măr putred le strică și pe restul, iar soluția este îndepărtarea lui, nu faptul ca ne facem ca nu l-am vazut!
Biserica BOR nu e doar Patriarhul plus preoții ci si noi toți credinciosii! Arhiereii buni fac enoriașii buni, DAR ȘI INVERS! Buni, nu proști!
Vouă vă plac preoții homosexuali, adulteri, violenți (de restul păcatelor strigătoare la cer nu mai vorbesc)?
Sigur nu!
Nici mie!
Doriți ca aceștia să se înmulțească in BOR sau să dispară?
Și eu la fel!
Credeti că ele dispar de la sine speriate de tăcerea voastră?
EU NU!
Și pentru ca pe net majoritatea sunt anonimi, mă intreb dacă adevăratii dușmani ai bisericii nu sunt tocmai cei care se luptă din răsputeri să păstreze putregaiul în biserică?
Viitorul ne-o va arăta!

14.11.2022

2 gânduri despre „Preotul vedetă 2

Adăugă-le pe ale tale

  1. Dacă trimiterea harului asupra credincioşilor ar fi atârnat de vrednicia preoţilor, atunci toţi creştinii care au păstori nevrednici, ar fi fost lipsiţi de Har. Dar Dumnezeu trimite harul Său şi prin păstorii cei nevrednici ca să nu rămână păgubiţi cei ce însetează după mântuire. Oricât de păcătos ar fi preotul, Taina săvârşită de către el este mântuitoare pentru noi, pentru că el nu o săvârşeşte cu puterea sa, ci cu puterea harului lui Dumnezeu, dată lui prin hirotonie.

    În zilele de astăzi foarte mulți oameni suferă de o boală duhovnicească mistuitoare, aceasta este patima judecării, iar judecarea preoților este o formă deosebit de periculoasă a acestei patimi.

    Cei care judecă preoții sunt îndeosebi cei care sunt necredincioși, ateiști, iar lor li se adaugă și cei care aparțin altor religii sau fac parte din felurite secte. Cel mai dureros este faptul că mulți din cei care judecă preoții sunt creștini ortodocși. Ce fel de creștini ortodocși sunt ei? Acești fii ai Bisericii nu sunt enoriași în sensul că ritmul vieții Bisericii nu este racordat la ritmul vieții lor, ci ei intră pe la biserică atunci când au nevoie și când manifestă un interes „personal”.

    Dacă trimiterea harului asupra credincioşilor ar fi atârnat de vrednicia preoţilor, atunci toţi creştinii care au păstori nevrednici, ar fi fost lipsiţi de Har. Dar Dumnezeu trimite harul Său şi prin păstorii cei nevrednici ca să nu rămână păgubiţi cei ce însetează după mântuire. Oricât de păcătos ar fi preotul, Taina săvârşită de către el este mântuitoare pentru noi, pentru că el nu o săvârşeşte cu puterea sa, ci cu puterea harului lui Dumnezeu, dată lui prin hirotonie.

    În zilele de astăzi foarte mulți oameni suferă de o boală duhovnicească mistuitoare, aceasta este patima judecării, iar judecarea preoților este o formă deosebit de periculoasă a acestei patimi.

    Cei care judecă preoții sunt îndeosebi cei care sunt necredincioși, ateiști, iar lor li se adaugă și cei care aparțin altor religii sau fac parte din felurite secte. Cel mai dureros este faptul că mulți din cei care judecă preoții sunt creștini ortodocși. Ce fel de creștini ortodocși sunt ei? Acești fii ai Bisericii nu sunt enoriași în sensul că ritmul vieții Bisericii nu este racordat la ritmul vieții lor, ci ei intră pe la biserică atunci când au nevoie și când manifestă un interes „personal”.

    Dacă arunci într-un cuptor hârtii, gunoaie, ce se va întâmpla cu ele? Nu vor arde? Aşa şi în omul duhovnicesc: orice i-ar arunca diavolul, arde. “Foc mistuitor!”. Când în om se aprinde flacăra dumnezeiască, toate ard. După aceea nu se mai lipesc de el gândurile murdare. Adică diavolul nu încetează să-i arunce gânduri murdare, dar omul duhovnicesc este “foc” care le arde. După aceea diavolul oboseşte şi se opreşte. De aceea şi Apostolul Pavel spune: “Toate sunt curate celor curaţi”. La cei curaţi toate sunt curate; nu există nimic necurat. Pe cei curaţi şi în noroi de îi vei arunca, rămân curaţi, ca razele soarelui, care oriunde ar cădea, rămân luminoase şi curate.

    Omul duhovnicesc, fiind ajutat de omul cel sfânt, se schimbă în înţelesul cel bun, iar de omul trupesc nu se vatămă. Îl vede, îl doare pentru el, dar nu păţeşte nici un rău. Un om aflat într-o stare duhovnicească de mijloc se schimbă în bine de către un om duhovnicesc, dar se poate schimba şi înspre rău de un om trupesc. Omul trupesc nu-l înţelege pe cel sfânt, şi se sminteşte de cel trupesc asemenea lui. În timp ce îndrăcitul văzând pe sfânt fuge, omul trupesc se duce la sfânt să-l ispitească şi să-l smintească. Unul care a ajuns în starea sodomiţilor se sminteşte chiar şi de îngeri. Omul smerit, chiar şi neexperimentat duhovniceşte de ar fi, distinge pe îngerul lui Dumnezeu de diavol, pentru că are curăţie duhovnicească şi se înrudeşte cu îngerul. În timp ce omul egoist şi trupesc, pe lângă faptul că este lesne înşelat de diavolul cel viclean, transmite şi el viclenia, iar prin senzualitatea lui provoacă şi vatămă sufletele bolnăvicioase cu microbii lui duhovniceşti.

    Trebuie să se cureţe inima, ca să se odihnească în el harul lui Dumnezeu. Oare nu spune psalmul: “Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule”? Când se va curăţi inima cea bărbătească sau cea femeiască, atunci va locui Hristos în ea şi oamenii nici nu vor sminti, nici nu se vor sminti, ci vor transmite har şi evlavie. Omul care ia aminte de sine îşi păzeşte curăţia sa duhovnicească şi păstrează şi harul dumnezeiesc în sine. Astfel pe toate le vede curate, ba chiar şi pe cele necurate le pune în valoare. Adică şi pe acestea le face bune în fabrica lui duhovnicească. Hârtiile nefolositoare le face şerveţele curate, foi, caiete etc., bucăţile de bronz sparte le face sfeşnic etc. Şi dimpotrivă, omul care primeşte viclenia şi gândeşte cu vicleşug şi pe cele bune le schimbă în rele, precum uzina care face armament, care chiar şi aurul îl face gloanţe şi proiectile de tun, pentru că aşa sunt făcute maşinile ei.

    Mântuitorul nostru Iisus Hristos în viața lui pământească a fost defăimat, judecat și batjocorit numit bețiv, mâncăcios, prieten al vameșilor și al păcătoșilor și chiar fiind acuzat că era îndrăcit. Dar Domnul nostru a dat mângâierea Apostolilor săi prin ei preoților și tuturor creștinilor spunând următoarele: „ Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât”(Ioan 15,18). și apoi zi cându-le că acestă ură îi va urmări până la sfârșit.

    Un frate este intrigat de un cuvânt al Apostolului Pavel: „Toate sunt curate pentru cei curați” (Tit 1, 15). După ce îl întreabă pe avva Pimen ce înseamnă acest cuvânt, merge și la avva Anub cu aceeași întrebare. Avva Anub îi zice: „Cine ajunge la vorba Apostolului și vede slăbiciunile vreunui frate, le înghite după dreptatea sa”. Fratele vrea să se lămurească și mai bine, așa că insistă: „Ce înseamnă dreptatea sa?” Avva îi zice: „Întotdeauna să te învinovățești pe tine”. O altă traducere a răspunsului avvei Anub este: „Dacă ajunge omul la cuvântul acesta şi vede scăderile fratelui său, face ca dreptatea lui să le soarbă”.

    Apoftegma aceasta scurtă reia discuția despre smerenie și relația cu aproapele, teme centrale pentru părinții ascetici. Reacția naturală atunci când facem o greșeală este aceea de a ne dezvinovăți, de a găsi responsabili pentru faptele noastre sau, dacă nu, cel puțin circumstanțe atenuate. Căutăm cu orice preț să nu purtăm pe umerii noștri povara răspunderii. Vrem să ne vedem mereu imaculați în oglindă, fără pată și fără prihană. De fiecare dată sunt alții cei vinovați și împotriva lor ne pornim cu furie. Părinții deșertului propun, însă, o soluție radicală: mersul împotriva curentului, asumarea până la capăt a responsabilității.

    Dacă înveți să îți asumi sistematic greșelile, în timp se schimbă viziunea ta despre lume și poziționarea în ea. În felul acesta dreptatea ta devine ca un burete care primește și asumă scăderile și neputințele celorlalți. Dreptatea adevărată, așa cum o văd părinții, nu este una răzbunătoare, acră, plină de reproșuri și critici. Dimpotrivă, dreptatea este adăpost și odihnă, este pace și mângâiere.

    Și totuși, cum funcționează această dreptate? Pe ce se bazează ea? Pornind de la asumarea constantă a propriilor slăbiciuni, limite și neputințe, se poate ajunge treptat la conștiința unității întregii umanități. Conștiința unității oamenilor, dar și a fragilității lor generalizate face ca dreptatea să își descopere o altă față: compasiunea. Dreptatea plină de compasiune începe să înghită nepuțințele fraților, așa cum nisipul soarbe apa. Dreptatea aceasta este cea a avvei Macarie Egipteanul, care se aseamănă cu Dumnezeu pentru că ajunge să acopere păcatele oamenilor.

    Compasiunea la care invită asceții deșertului nu are nimic de-a face cu lașitatea ori complicitatea la rău. Importantă în orice acțiune nu este doar partea de suprafață, manifestă a ei, ci și toată gestația interioară. Acțiunea efectivă este doar vârful unui iceberg, în vreme ce dedesubt se ascunde întreaga geografie complicată a motivelor interioare care au determinat acțiunea. Dreptatea care poartă chipul compasiunii lucrează cu discernământ, vede lucrurile în ansamblu și privește cu durere orice slăbiciune a fraților. Judecata este doar a lui Dumnezeu.

    https://sfantulduh.com/parintele-calistrat-care-este-cel-mai-greu-canon-dintre-toate/

    https://www.ganduridinierusalim.com/un-indemn-pentru-toti-credinciosii-si-toti-clericii-din-intreaga-romanie/

    Apreciază

    1. Totusi ce ai vrut sa-mi transmiti?

      Ca ce am vrut eu sa transmit nu am reusit!
      Sa judeci un preot e gresit.
      Dar sa spui ca bine a facut gresind pentru ca e preot e tot gresit CA ASTA M-A PORNIT!
      In rest stai linistita ca daca nu ar fi altul eu as merge si la slujbele lui Calistrat sau la spovedit! Dar din fericire sunt destui care au inteles ce inseamna sa fi preot!
      Nu in ultimul rand cand ii spui cuiva nesimtit si dupa o vreme reincepi sa discuti cu el nu trebuie sa te scuzi mai inainte? Sau esti preot si atunci ai voie orice?

      Apreciază

Lasă un răspuns la Manuela Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: