A devenit foarte greu de trăit în lumea asta!
Ești dușmănit de toți și de toate! Greu mai găsești puncte comune cu cei de lângă tine, sau mici „oaze” de normalitate!
Nu mai poți vedea un film ca e plin de corectitudine politică, chiar daca acțiunea se petrece în epoca de piatră!
Nu mai poți asculta radioul, privi la televizor, pentru că știrile nu sunt cele care ar trebui să le auzi, care te interesează, ci cele care au fost aprobate să fie difuzate și care par, dar rareori și au, vreo tangență cu realitatea! Muzica are tot felul de mesaje aiurea, de care abia dacă iți traduci conștient textul, îți dai seama! Să nu mai vorbim de cele ascunse!
Apoi publicitatea! Pentru tot felul de produse pe care nu le dorești, nu le cunoști și nu-ți trebuie, dar care te trezești mai repede sau mai târziu că le cumperi, le folosești! Și numai pe acelea, nu altele!
Nu mai poți mânca, sau bea, nimic pentru că îți trebuie ani buni de chimie și ochi de vulturi să poti citi și înțelege „rețeta” oricarui produs, pe care îl cumperi! Dar nici asta nu te ajută prea mult, pentru că substanțele periculoase sunt ascunse sub un cod, pe care nu-l înțelege nimeni, sau nu sunt scrise de loc, pentru că sunt cu un nanogram sub limita de declarare!
Dacă mergi la un consult medical trebuie să ai o diplomă de medic, ca să-i poți spune  diagnosticul, ce investigații și tratament dorești, cu ce nu ești de acord!
Dacă nu ești un medic bun, mori! Dacă ești, dar dai peste un medic mândru, mori! Dacă nu ești „vaccinat” mori, fiindcă nu te tratează! Dacă ești „vaccinat„, mori că te-au tratat!
În general dacă ajungi la medic…pregatește-te să mori!
Dar indiferent unde mergi, trebuie să fi pregătit! Nu de moarte neapărat, ci de ce ar trebui să fie pregătit cel la care mergi!
Și de faliment oricum! Al tău!
Duci mașina la service? Trebuie să știi exact ce „boală” are, ce trebuie schimbat și ce ar merge doar reparat, fiindcă altfel când îți pun nota de plată în mână, îți dai seama că mai ieftin ar fi fost sa-ți cumperi altă mașină! Pentru un schimb de ulei mergeai o săptămână, all inclusive, în Egipt! Pentru o inspecție, doua săptămâni în Republica Domenicană! (desigur dacă ești „vaccinat” suficient, sau e o „pauză” pandemică!)
Mergi la frizer, trebuie să fi frizer! Trebuie să-i spui exact cum vrei tuns și să te asiguri că a și înțeles! Să te rogi să și poată, să te tundă cum dorești, ca altfel ajungi acasă și copiii fug înspăimântați, iar nevasta cheamă poliția! Mergi la farmacie, trebuie să fi farmacist! Degeaba a scris doctorul ce i-ai „recomandat” pe rețetă, fiindcă farmacistul oricum nu-i înțelege scrisul! Și chiar dacă înțelege, știe el mai bine! Sau nu are, dar îți poate recomanda un generic, care este mai ieftin dar are același efect! Și vreo 300 de efecte secundare în plus, pentru care vii zilele următoare, (dacă mai poți!) să-ți dea alte medicamente, împotriva acestor efecte!
In cele din urmă oricum mori otrăvit, din medicație, dacă nu falimentezi înainte și mori din lipsa medicamentelor!
Asa se trăiește acum; nu ai diplomă în ceva, poți să mori!
Bun de plată ești oricum, cu sau fară diplomă!
Parcă toți doresc doar să-ți scoată ultima para din buzunar, înainte să te îngroape! Să nu-ti mai rămână nici de pus pe ochi! Soluția să nu mori falit este …să mori la timp!
Dar chiar dacă ai toate diplomele posibile și te descurci oarecum, în lumea devenită junglă, se îngrijește statul … să te termine!
Lucrezi pâna la 90 de ani!
Mănânci insecte!
Nu faci duș!
Stai în frig!
In întuneric!
Mergi să lupți pentru Ucraina!
Nu respiri!
Te izoleazi de bună-voie!
Îți dai palme în public pentru ca ești creștin, alb, hetero, ai familie, copii!
Nu mai crezi nici în ce vezi!
Nu te mai bazezi pe logică!
Și trebuie neaparat să te dezici de Iisus!
Dacă tot crezi că există un Dumnezeu, alege-ți altul! Oricare altul! Dar nu Iisus!
Și dacă totuși vrei în Iisus, atunci fără biserica!
Si dacă totuși biserică, atunci nu cea ortodoxă!
Și trebuie sa încetezi să mai ai o parere personală despre ceva! Parerile personale sunt greșite! Toate! Doar parerea oficială e corectă! 
Parerea oficială e cea rostită la televizor, în Mass-Media (care si doar dacă se suprapune exact cu cea din televizor), restul toate sunt conspirații! Cel puțin atâta timp până sunt recunoscute ca adevăruri!
Dacă susții păreri conspiraționiste o să fi pedepsit, ponegrit, târât prin tribunale, distrus! Și nu-ți fă speranțe că după ce se dovedește că ce ai susținut a fost adevarat, o să fi reabilitat, sau despăgubit! Nici vorbă!
Fii de partea puterii, de la început, sau mori la timp!
Nu te uita că mor și cei care au fost de partea ei, că toți murim! Important nu e că mori, ci că o faci la timp și cum a fost hotărât!
Căci suntem foarte mulți!
Prea mulți săraci!
Și prea mulți bogați!
Prea mulți milionari!
Trebuie să facem loc multi-miliardarilor! Că astia ar fi exact numarul necesar ca să ramână ecosistemul planetar în echilibru!
Hai să salvăm planeta! Pentru ei! Pentru copiii lor! Pentru nepoții și nepoții nepoților lor!

Muriți mă odată!

22.11.22