O epavă

Sunt tot mai fleșcăit, îmi pare,
carnea îmi atârnă pe picioare,
bicepșii au devenit doar urme lungi,
iar tricepșii s-au transformat în pungi!
Pielea-i precum un pergament uscată,
podoaba capilară, o pădure defrișată,
singurul păr bogat, ce-a mai rămas,
e cel de la sprâncene, din urechi și nas!
In hainele ce până acum am purtat,
arat de parcă le-ași fi căpătat,
pomană, de la un om bine făcut
în lumea drepților, de curând trecut!
Ca să mănânc m-ajut de ultimii molari
și ca să văd ceva, port ochelari!
Nimica nu mai pot face de grabă,
într-un cuvânt : SUNT O EPAVĂ!

24.01.2023

Cam asta am ajuns eu în exact 63 de ani! Astăzi fiind ziua când exact cu 63 de ani în urmă am mișcat prima dată! Abia după încă 5 luni am putut scoate primul sunet! Nu știu cât timp mă voi mai mișca și voi mai scoate sunete, de acum încolo, dar pe zi ce trece devin tot mai imobil, mai tăcut, mai mic, până mă voi reîntoarce de unde am venit și mergem cu toții!

23 de gânduri despre „O epavă

Adăugă-le pe ale tale

  1. Ce-ai pățit, Ion de ai căzut într-un pesimism atât de adânc? Nu se poate să te percepi epavă la numai 63 de ani! Capul sus, simte primăvara în tine, înflorește și observă-te cu alţi ochi, ochii înţelepciunii. S-auzim numai de bine.

    Apreciat de 2 persoane

    1. BIne ar fi sa fie doar pesimism, depresie…
      Eu insă i-as zice mai degrabă sinceritate, adevăr, recunoastera realitătii chiar dacă lucru asta nu-i avantajos pentru mine!
      Am fost toata viata un om activ si nu mai sunt! Am avut vise si nu le mai am! Am refuzat sa nu cred ca in fiecare om e si ceva bun dar imi e tot mai greu sa-l gasesc..Lumea se duce la vale! Putini vad! La putini le pasa! Nu pot face nimic, nu pot convinge pe nimeni, nu sunt de folos! O epava! Te uiti la ea cum rugineste esuata si te gandesti ca bine ar fi sa o scoata cineva sa o duca la topitorie!
      Iti doresc sa nu ajungi ca mine! Nu-i vorba de 63 de ani care nu ar fi multi ci de cate am trecut prin acesti 63 de ani! Daca spuneam ca ma simt epava la ai mei 120 de ani nu „socam” pe nimeni!

      Apreciat de 1 persoană

    1. Pai nu cred ca gandesc „negativ” ci doar nu ma mint singur la fel cum nu mint pe nimeni! Eu cred ca asta e un lucru „pozitiv”😉
      De sanatate iti multumesc, viata lunga daca ar fi dupa mine as refuza-o!
      O zi buna Aliosa!

      Apreciază

      1. În spiritul ADEVĂRULUI , recunosc că mi-am dat seama încă de la primul nostru dialog virtual ( nu mai știu exact locul și data)
        că NU MINȚI,
        că spui ce GÂNDEȘTI ,
        că ești un OM care pui PUNCTUL pe ”I” în subiectele abordate ! 🙂
        Tocmai de aceea te-am INVITAT prin link-ul mai sus postat , să-ți dai cu părerea
        versus ANIVERSAREA a 164 de ani de la UNIREA Principatelor Române ,
        MOLDOVA și Țara ROMÂNESCĂ ! 🙂
        Cum ” dragoste cu de-a sila” nu se poate 😦
        închei dorindu-ți multă sănătate ! 🙂
        Alioșa .

        Apreciază

      2. Alioșa eu sunt mai altfel. Nu imi plac sabloanele si granitele! Eu sunt roman tot timpul nu doar de 1 decembrie sau de 24 ianuarie! Il iubesc pe Eminescu ( desi nu l-am mai citit de mult mai ales in restul zilelor nu doar in 15 ianuarie!
        Consider ca prin ce scriu, prin pozitia mea fata de anumite lucruri demonstrez îndeajuns daca si cat de roman sant fara sa strig „Hai sa dam mana cu mana” de 24 ianuarie!

        Apreciază

  2. Vrăbiuță, vrăbiuță, ți-aș recomanda ceva, tu poți face dorești cu ea…
    În roua ultimilor fluturi, nu-ți mai pune ochelarii de vedere, fără ei, mereu va fi ca la început, o adierea printre flori… 😉

    Eu când mă uit în oglindă închid ochii și mă văd ca o vioară ce cântă prima oară… 😀

    Apreciat de 1 persoană

    1. Esti amabilă! „Muzica” vine de la valurile care se lovesc de epava nu de la rugina!😉
      Multumesc de urări si ti le întorc cu drag inapoi!
      Luati cu totii insa prea in serios ce spun; nu ca nu ar fi adevarat, dar eu fac doar haz de necaz! E o constatare care speram sa aduca zambete…

      Apreciat de 1 persoană

  3. Intr-adevar umorul tau e mai ciudat. Insa imi aduc aminte poza ta geniala printre florile de cactus! 🙂 Nu ma prefac, asa ca iti spun ca nu imi place ‘pamfletul’ 😀
    Mereu ma gandesc ca ‘batranetea’ este si o stare de spirit. Insa ai circumstante atenuante o perioada…
    Sa-ti fie cu sanatate. Doar bine la voi.
    Si… La Multi Ani de Ziua Unirii!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Suzana Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: