Am urmărit un interviu nou a dr. Fuellmich cel care are conduce ICIC (International Crimes Investigative Committee) despre mersul proceselor împotriva celor care au condus și pus în aplicare „plandemia” Interviul este lung ( aproape o oră) și puțin dătător de speranțe, așa că am renunțat să îl mai traduc!
Pe scurt la ora actuală este dovedit și/sau recunoscut că „vaccinul” nu a fost testat, nu dă imunitate și este periculos! Contractele cu producătorii de „vaccin” ilegale! Exista mai multe procese de corupție împotria unor liederi!
Se știe că „plandemia” a fost minuțios si cu mult timp înainte plănuită și implementată de Young Global Leader -ii lui Klaus Schwab care au ocupat mai toate punctele cheie în politică, justiție, medicină, presă…
Speranțele că vor fi pedepsiți sunt reduse pentru că judecătorii sunt „ai lor” și chiar dacă s-ar da o sentință, nu are cine o pune în aplicare!
Interesant este faptul că se pare că cei „vaccinați” sunt imposibil de „trezit” dupa Dr. Fuellmich și spune dânsul ca este pierdere de timp să încerci! Singurii care se „trezesc” sunt cei catre au efecte secundare grave, ei sau apropiații lor, sau decese în familie! Cum este cazul bancherului din Elveția  Pascal Najadi care l-a acuzat de înșelare cu intenție criminală pe președintele statului, după ce i-a murit o ruda!
Singurul punct optimist ar fi ca sistemul care stă în spatele „plandemiei” ar fi pe cale să se prabușească (mie unuia nu mi se pare!) și atunci ar trebui ca noi sa ne creem structuri/ sisteme paralele (vise!)

26.01.2023

sursa cu interviul în germană