Nu știu alții cum sunt dar eu m-am născut prea târziu și nu în locul potrivit! „Prea târziu” pentru că nici acum după 63 de ani nu pot ține ritmul cu societatea! Totul este prea grăbit, prea tehnologizat, prea stressant, prea impersonal, pentru mine!
Locul nepotrivit” pentru că sunt născut în mijlocul Sibiului, eu care în esența mea sunt…un țăran!
Toate eforturile mele de a trăi la țară s-au risipit, mai repede sau mai târziu și am ajuns să trăiesc lângă Stuttgart, un loc pe lângă care Sibiul este un sat!
Dorul de o viteză mai redusă, de a călca pe iarbă, de simplitate, a rămas însă în sufletul meu și probabil nu o să dispară niciodată!
Singurul remediu găsit și care îmi este deocamdată accesibil, sunt câteva zile pe an în Pădurea Neagra, la o căsuță cât mai izolată, unde primul vecin este peste deal, primul magazin la 16 Km, prima autostradă, sau cale ferată, la zeci de kilometrii!
Sigur, confortul secolului 21 rămâne (mai puțin telefonul care este… mort!) și nu mă deranjaza că pe lângă soba cu lemne există și încălzire centrală, apă curentă, curent, internet, televiziune… Toate astea sunt bune, ultimile dacă le folosești cu măsură și nu le lași să te stăpânească ele pe tine!
Mulți mă întreabă dacă nu mă plictisesc în pustietate și ce fac acolo toată ziua?
Respir, văd, calc pe iarbă, sau pe zăpadă, aud păsările ciripind (altceva oricum nu ai ce auzii și nici nu-mi doresc)…
Văd stelele!
Toate stelele, pentru ca în jur nu-i nici o lumină care să-mi îngrădească universul!
Văd răsăritul în fiecare dimineață!
Mă bucur de toată Creația lui Dumnezeu oferită nouă, nouă celor care am uitat să o mai privim măcar din când în când! Nu mai vorbesc de un gând de mulțumire, sau recunoștință pentru Cel care ne-a oferit-o!
Sunt convins că majoritatea bolilor mele s-ar rezolva de la sine dacă aș scapa de stressul în care mă voi reîntoarce, din păcate, într-o săptămână! Dar până atunci fac „plinul” de liniște, de soare, de stele, de susurul izvoarelor care tâșnesc de peste tot și se adună apoi într-un pârâul care se v-a vărsa în cele din urmă ca fluviu, în Marea Neagră!

14.02.2023