Este boala urmarea păcatului?
Cu siguranță! În ceea ce mă privește, cel puțin, pot spune că bolile mele sunt urmare a păcatelor mele! Le-am meritat, dar și s-a meritat, să le am! Am învățat mai multe din ele decât din zeci de ani de școală și mii de predici! Dacă la început le-am văzut ca pedeapsă și m-am întrebat ca oricare „de ce eu?” cu timpul am început să-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi le-a dat mie și nu celor din jurul meu, sau să-i mulțumesc că prin ele m-a salvat de păcate mai mari, m-a adus pe drumul pe care-l pierdusem și la care nu m-aș mai fi întors altfel!
Boala nu este însă atât o pedeapsă cât este o posibilitate de a înțelege că ai greșit și de a te îndrepta! Posibilitatea asta este dată de Dumnezeu nu în mod exclusiv bolnavului doar, ci și celor, sau doar celor, din jurul lui care nu ar înțelege dacă ar fi ei însăși bolnavi! Boala celui drag doare întotdeauna mai tare decât propria suferință!
Suferința unei boli „pe nedrept *este însă o mare oportunitate de mântuire, pentru cel bolnav, cu condiția să o facă fără cârtire! Și nu-i puțin lucru să te mântuiești fără să faci nimic pentru asta! Sunt pusnici care din tinerețe se roagă neîncetat, postesc, își chinuie trupul cu sete, foame, frig, căldură, nesomn, în singurătate, o viață întreagă și abia de speră la mântuire!
Și fiindcă există și boli „pe nedrept” e bine să dăm slavă lui Dumnezeu că nu avem noi o astfel de boală și mai ales să nu vedem în cel bolnav pe cel mai mare păcătos care a primit pe drept suferința! Sau să-l vedem ca pe un desfrânat care a mâncat, băut, s-a distrat prea mult, nu a avut grije de sănătatea lui și acum primește răsplata comportamentului său, pentru că s-ar putea să greșim grav! Iar astfel de judecăți superficiale, astfel de osânde pripite, acționează adesea ca un bumerang întorcându-se asupra celui care l-a aruncat; „în ce judeci în aceea vei cădea”!
Vindecarea, sau moartea, când vine, este doar atunci când cei pentru care a fost „lecția” au și învățat-o, sau dimpotrivă nu sunt capabili/vor să o înțeleagă! Alte boli înseamnă alte lecții, pentru alte păcate, sau pentru alți „beneficiari„! O lecție uitată, de obicei, nu este repetată, sau dacă da, atunci „tonul” este mult mai aspru și rareori se mai vindecă!
Nevindecarea este datorată fie refuzului de a învața lecția, sau de a renunța la păcat!
Parabola care s-a citit astăzi vine să confirme cele spuse mai sus! Iertarea păcatului/păcatelor celui bolnav este anterioară vindecării. „Lecția” se pare că a fost învățată de toți și ea a fost adresată mai ales de celor apropiați bolnavului care nu au precupețit nici un efort coborând bolnavul în fața lui Iisus prin acoperiș, desigur nu în aplauzele mulțimii! Durerea lor pentru cel bolnav era mult mai mare decât durerea bolnavului!

Ca un bolnav cu experiență îndelungată am câteva sfaturi care mie și altor bolnavi ne-au fost de folos!

  1. Dumnezeu alege cine trăiește și cine când moare sau se vindecă! Nu vă temeți pentru că un doctor sau o suta de doctori au spus ca mai aveti puțin timp de trăit! Nu au de unde să știe!
    O să moară mulți oameni mai tineri si sănătoși înaintea voastră! Vă promit eu!
  2. Când vă este foarte greu gândiți-vă dacă ați fi dorit în locul dumneavoastră sa fie copilul dumneavoastră iar voi să fiți cei care îl purtați peste tot, cu pat cu tot?
  3. Boala este calea ușoară spre mântuire, sau ca să nu smintesc, este mai ușor să te măntuiești bolnav decât sănătos, așa cum este mai ușor să o faci sărac decât bogat!

Vă doresc o duminică binecuvântată!

12.03.2023

*Bolile nu sunt datorate doar păcatelor noastre ci uneori ele sunt „plata” greșelilor înaintașilor noștri (o afirmă indirect Iisus: „nici el n-a păcătuit, nici părinții lui!„) Noi din exterior vedem ce-i drept boala, dar nu vedem cauza și cu atât mai puțin folosul final al ei! Deci e bine să nu judecăm! Oricum e bine sa nu judecam niciodată pe nimeni! Ce folos are bolnavul in cazul acesta? Foarte mare …daca rabdă si dă slava lui Dumnezeu! Care e „lecția” de învățat? Gânditi-vă când păcătuiți că „plata” uneori vine mai târziu asupra copiilor voștri și dacă asta nu vă convinge atunci gânditi-vă că mai există o Judecată Universală în care sunt puse pe cântar urmările vieții voastre până in ultima zi a pământului!