Ultimii oameni-paradoxul credinței

Din fragedă pruncie suntem învățați să fim primii, indiferent că-i vorba de mâncat supa, sau de rezolvat exercițiile la aritmetică. Și așa continuă toată educația noastră, iar uneori toată viața noastră: trebuie să fiu cel mai bun, să fiu primul, să fiu cât mai sus în ierarhie! Să fiu cel care hotărăște, nu cel care execută!
Și desigur să am! Să am măcar cât vecinul! Să am cât mai/de mult!
Și vine un moment, pentru cel care vine, în care toată scara asta de valori, felul de viață pentru care s-a „antrenat,” plus „agoniseala” nu numai că nu mai valorează nimic, dar atârnă greu, este o povară: momentul când te-ai hotărât să îl urmezi pe Iisus! Pe Iisus care a spus „Cine vrea să fie primul să fie ultimul!” și
„Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și … urmează Mie„!
 Adica nu cel mai bun, cel mai admirat, cel care are de spus, cel bogat, este „cineva,” ci cel nebăgat de nimeni în seamă, cel mai de jos, săracul, ultimul om!
Societatea este și probabil a fost totdeauna, o junglă în care trebuie să lupți ca să supravietuiești, în care trebuie să ucizi ca să nu fi ucis, să fi un animal și brusc îți dai seama că nu-i necesar să lupți pentru supraviețuire, iți dai seama că supraviețuirea de fapt nici nu este așa importantă, îți dai seama că om poți să fi doar dacă renunți să mai fi un animal!
Ușor de spus, dar greu de realizat! Mai ales după ce te-ai „specializat” să fi un animal toată viața! Și cu atât mai greu cu cât ai fost un animal mai crud, mai agil, mai sus, în „junglă„!
Dar după ce l-ai întâlnit pe Iisus, sau uneori (prea târziu, deși până mai esti viu nu e niciodată prea târziu) când întâlnirea devine iminentă, știi că trebuie! Știi că altă posibilitate nu mai există, decât să devi un preș din leul care ai fost! Un preș pe care iși sterg toți murdăria de pe pantofi, fără măcar să se uite la tine!
Și nici măcar asta nu ajunge, adică să funcționezi ca preșul tuturor, ci trebuie să simți, nu să te minți, că ăsta e locul tău pe drept! Că nu-ți dorești să mai fi altceva de cât preș si să-ti pară rău de vremea trăită ca leu!
Foarte puțini oameni reușesc lucrul acesta, dar când o fac, regii și împărații lumii vin și li se închină, le sărută mâna și sunt fericiți să fie alături de ultimii oameni! Este paradoxal ce se întâmplă!
Ca să urci la Dumnezeu trebuie să te cobori între oameni! Cât mai jos!
Teoretic este cel mai simplu lucru să cobori in ierarhia umană; nu trebuie inteligență, efort, luptă, strategie…Nimic! Ești de la naștere capabil să fi …ultimul om! Doar că nu rămâi așa și asta foarte des cu „ajutorul” celor care te iubesc! Alt paradox!
Și încet, încet, începi să urci, depărtându-te de Dumnezeu și trebuie să concurezi cu oamenii pentru asta și oamenii îti vor pune piedici dorind să fie ei mai sus, mai departe de Dumnezeu!
Dar dacă nu o faci ești considerat un „ciudat„, un retardat mintal și ești disprețuit de toți! Pe câți îi lasa asta rece dacă nu îl doresc pe Iisus?
Deci lumea este împotriva ta și dacă concurezi cu ea și dacă nu o faci și totuși ținem atât de mult la ea părerea ei și atât de puțin la cea a lui Dumnezeu!
Uneori mă întreb dacă suntem normali?

26.03.2023