De ceva vreme ecumeniștilor ortodocși români ( chiar or fi români că ecumeniști e clar ca sunt?!) li s-a pus „pata” pe sărbătorirea la aceeași dată a Învierii de către ortodocși și catolici, că protestanții oricum sărbătoresc cu catolicii, deși nimic ce-i catolic nu-i bun/corect, până la data Paștelui!
Cică în Occident ortodocșii nu profită de zilele libere! Aiurea! Am lucrat 30 de ani în occident și prima și a doua zi de Paști mi-am luat concediu! Nu am fost niciodata refuzat!
Ca și ecumeniștii de alte confesiuni și cei ortodocși nu știu cum se face că au același drum: ortodocșii trebuie să cedeze! De aceea nu o să funcționeze! Noi am mai facut-o și a ieșit prost! Schimbarea calendarului a adus destulă suferință în ortodoxie deja și cred că nu e cazul să-l folosim din nou pentru alte scindări, pentru că asta s-ar întâmpla!
Dacă tot arde cuiva de schimbari, atunci hai să revenim la calendarul vechi și să avem toți ortodocșii TOATE sărbătorile deodată, nu numai Invierea Domnului! Și după ce ne-am pus noi în ordine intern, papistașii mai ușor se pot „alinia” pentru că la ei este mult mai simplu, să se facă o astfel de schimbare! Ce hotărăște papa așa rămâne pentru toți, în toate timpurile, fiindcă deh, papa e infailibil! Protestanții cum spuneam vin de la sine, ca ei nu au o bază proprie și se pleacă după cum bate vântul!
Și dacă vor să sărbătorească și Craciunul cu noi, trec și ei la calendarul vechi, tot prin bulă papală!
Poate uniformizăm și Postul Mare, ca durată și strictețe, cu un drum! Nu de alta dar în timp ce ortodocșii au post, catolicii et Co sărbătoresc „sfântul” carnaval cu beții, ciohlanuri, muzica, desfrânari…

Acum cât mai traiesc eu ar fi deajuns de munca cu astea, că altfel aș mai avea niște propuneri…

10.04.2023