despre azile și „azilanți„

Nu este chiar așa simplu cum se spune: dacă îți iubești părinții nu-i bagi în azil!
La fel este cu argumentația: „Zeci de ani ți-ai crescut copiii, le-ai dat să mănânce, i-ai îmbrăcat, i-ai educat, te-ai jucat cu ei, ai muncit pentru ei, te-ai sacrificat pentru ei, ai suferit când sufereau, ai râs când râdeau, într-un cuvant, i-ai iubit. Dar, când ai devenit neputincios, ți s-a spus: Du-te, ca n-am timp de tine…„
Deși adevărate amândouă teoretic așa ceva poate spune doar cel pe care îl dă banii afară din casă, sau un teoretician a cărui părinți trăiesc și sunt sănătoși sau au murit în putere!
Pentru un Ioan Oarecare, de multe ori dovada iubirii lui pentru părinți este tocmai internarea într-un azil, unde se presupune că cineva are grije de părinții lui, pentru că pentru asta e plătit! Pentru că asta e meseria pe care a ales să o facă și îi aduce cele mai mari satisfacții!
Că în România nu este peste tot așa nu-i de mirare, în general „afacerile” românești ( da, azilele sunt niște afaceri!) funcționează pe principiul să obții cât mai mare profit fară să oferi nimic în schimb! Să plătești cât mai…de loc, impozit!
Să dai o „atenție”! Să ungi! Să închizi un ochi!
Și cu suferința se fac si s-au facut cele mai bune afaceri, peste tot in lume, că-i vorba de medicamente, de îngrijirea cele neputincioși, de razboi…
„Nimeni dacă își iubește parinții nu îi trimite în azil!” este adevărat, dar ce poate face cu ei dacă trebuie să meargă la muncă? Ii lasă să zacă în pat, în propriile excremente, 8-10 ore? Ce face cu ei dacă nu mai chiar sunt pe lumea aceasta? La un batrân lipsa unui pahar de apă îl face de pe un moment pe altul să nu mai fie el!
Câtă iubire poți avea să lași singur acasă un astfel de bătrân fară să fi conștient că poate arunca casa, sau tot blocul, în aer? Sau poate pleca în lumea mare și să nu mai știe să se întoarcă?
Deci trebuie continuu supraveghiați, ajutați și asta daca nu o poți face tu, că trebuie să lucrezi, trebuie să o facă altcineva. Dacă îl iubești!
Acest altcineva însă trebuie platit și mai întâi trebuie gasit! Că nu oricine e capabil să schimbe pampersul la un bătrân și asta pe câțiva lei pe oră! Găsitul este deja o problemă mare și dacă o rezolvi nu știi dacă batrânul nu-i face viața iad și „înlocuitorul tău” nu pleaca după o zi, sau două. Un batrân nu-i un copil doar prin faptul ca uneori este la fel de neajutorat! Comparația cu copiii este greșită! La batrâni situația fizica/ psihică se înrăutățește pe zi ce trece, în timp ce un copil devine tot mai conștient de pericole, poate face și intelege tot mai multe!
Nu în ultimul rând îngrijirea unui bătrân la pat ( si mai repede sau mai târziu ajung toti la pat!) necesită reorganizarea locuinței! Câți pot/ își permit?
Ca atare azilul este singura soluție valabilă! Și aceea dacă batrânul e de acord, dacă găsești loc și îți poți permite să platești suma lunară!
In Germania o camera personală într-un azil, dacă o găsești, costă cca 3000€/lună. O pensie medie e cam în jur de 1000€!
Diferența o plătește statul ( din impozitul pe care l-ai plătit toata viata).
Cu toate ca prețul lunar ar ajunge pentru o croazieră în jurul lumii, pe un vapor de agrement, pe aceeasi perioadă, nici azilele din Germania nu sunt lipsite de probleme!
Salariul unui îngrijitor este foarte mic raportat la faptul ca fiecare răspunde de 17 bătrâni! 17! (asta când au destul personal) Cine a îngrijit doar unul singur își dă seama ce înseamnă 17!
Sunt 3 mese pe zi, dar ele sunt departe de mesele pe un vas de croazieră!
Plus tot felul de probleme care apar când nu exista personal suficient, cel care există este extenuat sau are probleme de înțelegere a limbii germane!
Desigur și așa diferența dintre un azil din Germania si unul din România este mare, sau altfel spus, pe măsura banilor care se vehiculează. Un azil (german) din Sibiu, de exemplu, care înghite casa/ averea locatarilor săi în prealabil, este mult mai apropiat de condițiile din Germania! Cum este unul autohton nu vreau sa știu dar de ştiut știe / știa în România toată lumea, de aceea tot taraboiul din ultimile zile e doar un circ ieftin mediatic! Tata saracul, la mai cei 90 de ani ai lui, a avut o cădere fizică din care și-a revenit imediat doar la gândul ca trebuie să-l ducem într-un azil! Dacă știa el, care rar mai iasa afara, cum sunt azilele in România știa oricine!
Concluzia?
Azilele sunt necesare în vremurile actuale iar problema azilelor horror din România este o problema strict materială, care deocamdată nu văd cum ar putea fi rezolvată dacă nu se alocă foarte multe fonduri! De unde? Din banii care se împrăștie cu dărnicie pentru mediul politic, armată, arme vechi, cadouri economice samd…
Ca atare nu o sa se rezolve niciodata!
Las’ că mere si-așa!

13.07.2023