În China se vând deja la prețul de 1800 de euro bucata  „CyberDogi” câini roboți, oferiți ca animale de companie! Un CyberDog este înzestrat cu inteligență arificială, două creiere, mai multe camere video si e capabil să înțeleagă mult mai multe comenzi, să se adapteze mersului stăpânului (și nu numai) mult mai repede/bine decât un câine adevărat! Unde mai pui ca nu lasă nici păr pe sofa și nu trebuie dus la plimbare!
Deocamdată CyberDog latră, dă din coadă, face gesturi specifice unui cățeluș, dar este doar o problemă de bani ca in viitor el să fie cum ni-l dorim: să vorbească (cu o anumită voce), să muște, ucidă, sau să facă orice își va dori „stăpânul” de la ce crede el că ar trebui să facă „câinele lui”!
Lasând la o parte faptul că pe măsura ce aceste Cyber animale mimează tot mai bine viața, iar stapânii acestora încep să-și piardă umanitatea, sentimentele care se formează față de o ființă vie, o problemă de care lumea uită (dacă doriți preferă să o ignore) este aceea că noi nu suntem „stăpânii” acestor lucruri „inteligente„ decât aparent! Ele lucrează, ni se subordonează, tot la fel doar aparent nouă! În realitate stăpânii sunt cei cărora le transmit informații sensibile despre noi, cum o fac deja televizoarele, computerele, telefoanele samd. Iar în viitor, prin faptul că un CyberDog de exemplu se poate mișca sau acționa, se prea poate ca el la un moment dat să nu ne mai recunoască de stăpân ci sa urmeze, via internet, comenzile altui stăpân, devenind de pe un moment pe altul, din prietenul de joacă, dușmanul nostru de moarte! Un dușman super echipat, super inteligent, rezistent, lipsit de orice fel de inhibiție sau morală!
Întrebarea care se pune, pardon ar trebui să se pună, este chiar dorim să avem asa ceva în preajma noastră de bună voie?
De la un câine adevărat avem enorm de multe de învățat fiecare dintre noi, iar legatura dintre om si câinele său este una afectivă, ne defineste pe noi ca oameni si pe câine ca prietenul nostru blănos. Asta chiar dacă uneori dureaza foarte mult timp până această legatură se formează, sau devine evidentă, uneori abia după dispariția unuia dintre noi! A oricăruia dintre noi! Prin felul nostru de a fi noi formam câinele nostru si câinele nostru, la rându lui, ne formează pe noi, oricât de incredibil ar parea asta la prima vedere!
Când vorbim de legăturile dintre om si masină lucrurile stau altfel! O masină poate crea o dependența a omului fata de ea, nu si invers! Ca atare masina ne modifica pe noi, ne face asemanator ei, adică fară suflet, doar reactivi, funcționali! Sincer cine isi mai aduce aminte dupa zeci de ani de unul dintre smartphonurile avute de-a lungul vieții? Si totusi acel smartphon ne-a „mâncat” o gramada de timp din viață si poate a facut sa se deteriorizeze multe dintre relațiile noastre intra-umane!
Ce vreau să subliniez este ca devim tot mai puțin umani cu fiecare creație dumnezeiască pe care o înlocuim cu o mașină! Devenim masini! Și mă întreb ce dorim de fapt: să progresăm ca organisme eficiente, sau ca oameni?
In momentul în care renunțăm la suflet, la Dumnezeul din noi, vom disparea de pe pământ cu siguranță, pentru că nu puterea, inteligența ne-a definit vreodată, ci sufletul!
Nu putem concura ca mașini, cu mașinile si oricât le-am perfecționa să ne semene, ele suflet, viață, nu o sa aibe niciodată, noi însă totdeauna!
Și e bine asa!

5.05.2024