Aseară am fost la un spectacol one man show, starul spectacolului fiind o „celebritate” de pe Instagram Florian Wagner, un virtuos al pianului, care interpretează piese actuale în stilul marilor clasici, Beethoven, Mozart, Bach samd.
Spectacolul a fost unul bun, 90 de minute de relaxare, amuzament, de muzică de calitate, într-o interpretare inedită.
M-a frapat însă (neplăcut) faptul că la glumele politice făcute, toate pro UE, anti AfD, Trump, Musk, reacția spectatorilor (de toate vârstele) a fost una pozitivă ! Asta într-o Germanie care mai are un pic și intră în comă din lipsa energiei, a exportului spre Rusia, a guvernului verde propriu și în condițiile în care singuri care doresc schimbarea sunt AfD (partidul Alternativa pentru Germania), cu susținerea directă a lui Elon Musk!
Se pare că manipularea are o putere mult mai mare decât credeam eu! Ea nu influențează doar mai mult sau mai puțin deciziile celor manipulați, ci merge până la stăpânirea completă a minții lor!
În condițiile acestea schimbarea nu o să vină prea repede, chiar dacă Trump (SUA), face presiuni asupra lumii soroșiste, nici în Germania, nici în România, nici în altă parte!

3.02.2025