Acum câțiva ani un coleg de muncă avea un diferend, cu fratele lui din România, pe casa părintească. Din câte mi-a explicat și mă pricep eu la dreptate, avea toate șansele să piardă casa în favoarea fratelui! Totuși era f. liniștit și sigur că va câștiga, iar când l-am întrebat pe ce se bazează mi-a răspuns „Pe judecător!” Am înțeles de la el că justiția în Romania e oarbă la dreptate, adevăr, dar se uită atent la cine are „argumentele” cele mai puternice!
Asta se întâmpla acum mulți ani, însă decizia de anulare a alegerilor ne arată că se mai practică și astăzi, la orice nivel!
Într-un „joc” în care regulile se stabilesc de unii dintre participanți, pe timpul desfășurări jocului, nu poți câștiga orice ai face! Dacă nu ai reguli stabilite de la bun început și judecatori corecți, incoruptibili, mai bine nici nu intri în joc! Doar dacă n-ai altceva mai bun de făcut și știi că nu te va deranja faptul … că o să pierzi!
Este de mirare câți români joacă jocul electoral doar de dragul de a juca și câți de puțini sunt deranjați că pierd mereu!
Marea mea dezamăgire de astăzi e să aud ca soții Georgescu au votat!!! Asta înseamnă că sunt îngroziți de-a dreptul pentru că altfel nu-mi pot explica cum tot vorbesc de „turul doi înapoi” dar apoi validează prin prezență noile alegeri aratându-se de acord cu anularea celor anterioare! Cu ce au fost oare speriați?
Este de-a dreptul bolnav să crezi ca Simion ar fi capabil ca președinte să curețe sistemul de putregai, mai ales cu un guvern care nu-i de partea lui și să facă alegeri noi, ca să iasă Georgescu președinte, în timp ce el revine șeful unui partid farămițat, minoritar, din opoziție! Ca mutra, sau valoare de prim-ministru are și mai puțin ca de președinte, lăsând la o parte că pentru funcția de prim-ministru trebuie sa fi propus de un guvern potrivnic nu de președinte!
Este bolnav să crezi că dacă ar exista pericolul ca Simion să iasă președinte, în cazul în care el nu joacă la două capete, cum cred eu ca face, alegerile acestea nu ar fi anulate și ele! Motive se pot găsi destule, sau se pot fabrica ușor; o pană de curent de exemplu!
Până la ora 18 nu mai este mult și probabil atunci vom afla cum am pierdut jocul electoral de data asta!
Eu merg pe anulare, dar s-ar putea să pierdem (vorba vine ca de pierdut am pierdut în decembrie deja!) și altfel, depinde cât de pregătit a fost sistemul de data aceasta!

4.05.2025