Da, nu am mai scris de mult, cu toate că ar fi multe de spus… Îmi este însă prea scârbă de tot ce se petrece!
Mi-e scarbă de faptul că evident că suntem conduși de sataniști! Mi-e scârbă că nimeni nu vorbește de asta, de parcă pe nimeni nu afectează!
Mi-e scârbă că în România un grup de oameni adunați în „partide” au pus mâna pe putere și nimeni nu este revoltat! Nimeni nu-și dă seama că „puterea” de care vorbesc este aceea de a ne obliga să trăim, sau să murim, după cum vor strainii! Puterea „guvernului” nu este de a conduce spre mai bine, ci de a executa ordinele venite de la Uniune, indiferent care sunt ele! „Puterea” este de a folosi justiția, poliția, mass media, invățământul, impozitele, sănătatea, credința, totul împotriva poporului propriu! Că avem astfel de „conducători” care-și vând neamul, morții, eroii, îmi dă deja un sentiment puternic de greață, dar când mai văd și că jumătate din populația țării este de acord cu ei, cu acestă „guvernare„, i-au ales,  iar acum îi apără, deși plătesc în rând cu noi cei nemulțumiți, când văd judecătorii, polițiștii, doctorii, profesorii, preoții, ziariștii  angrenați bine în sistemul satanist, fără de care acesta nu ar putea funcționa, îmi este peste putință să-mi rețin voma!
Măcar dacă am avea niște „stăpâni” mai de Doamne ajută! Dar nici Uniunea nu are altfel de politicieni decât România! Și la Bruxelles, căpătuiala este scopul principal, nici acolo justiția nu are buzunarele cusute, iar perversiunile de tot felul sunt la ele acasă! Cenzursula von der Leyen guvernează ca un dictator pe care nimic și nimeni nu-l poate atinge! Nimic și nimeni de pe pământ, însă deasupra mai este încă un cer, un Dumnezeu,  care cândva va interveni în viața fiecăruia, cu „medicamentul” necesar!
Mi-e scârbă și de așa zisă „opoziție” din țara în care trăiesc și din România, care sunt ca și inexistente!
Mi-e scârbă de „suveraniștii” care au dispărut ca măgarul în ceață, după ce au pornit la un drum pe care n-au fost capabili să-l ducă până la sfârșit! Și nu au fost capabili fiindcă „suveraniștii” nostri și-au plecat capetele de la bun început lui Trump, pe care îl vedeau ca pe eliberatorul pacifist al lumii, de progresisti! Suveran dar cu stăpân nu se poate!
Mi-e scârbă și de mine că am avut dreptate în privința lui Trump care nu ar fi câștigat așa lejer dacă ar fi fost tot cel din prima legislatură! Trump-ul de acum e chiar mai rău ca Biden; nu doar că nu a reușit să facă pace în Ucraina, dar a întețit războiul acolo și a pornit altul, prin Israel cu Iranul!
Mi-e atât de scârbă de toate astea și de multe altele încât prefer să nu scriu nimic, să mă ocup de orice altceva decât să privesc, să mă gândesc, sau să scriu, despre ce se intâmplă! Informațiile pe care le primesc sunt doar „tangențiale„, dar și așa pentru mine este prea mult!
Mult prea mult!

19.06.2025