Sf. Apostol Pavel este într-un fel pentru ortodocși cam ce este Talmudul pentru evrei, adică cum aplicăm Legea, ce ne cere Dumnezeu să facem, sau să lăsăm.
Unii îl iubesc și încearcă să-i urmeze învățătura, pentru mulți (printe care și eu) cuvintele Apostolului sunt adesea greu de înțeles, iar pentru alții (și nu puțini) Biblia se termină înainte de Faptele Apostolilor, ca atare înainte de scrisorile Sfântului Apostol Pavel.
Se poate vorbi la nesfârșit despre ce ne cere acest mare Apostol și ce facem, sau măcar încercăm noi să facem, sau despre ce refuzăm cu încăpățânare, dar cel mai frapant lucru mi se pare refuzul ortodocșilor de a înțelege Imnul Dragostei! Desigur nu de toți, dar de mare parte dintre ortodocșii actuali, atât mireni cât și preoți! Chiar și
„ortodocșii practicanți„, care tocesc ușile bisericilor, cunosc teologie, scrierile Marilor Părinți, țin cu sfințenie Canoanele, postesc, fac găuri în podele de la mătanii, sunt cel puțin corigenți, dacă nu repetenți (eu în primul rând!) când este vorba despre dragoste!
Ori Sfântul Apostol Pavel tocmai asta ne spune în Imnul dragostei; fară dragoste nimic nu are valoare! Adică nici dacă am proroci, nici dacă am fi capabili să mutăm munții, nici dacă am cunoaște toate tainele, nici dacă am cunoaște toată știința, nici dacă ne-am împărțiți toată averea, lucruri la care nici pe departe n-a ajuns vreunul dintre noi, nimic din toate acestea nu ne-ar fi, fară dragoste, de folos, ci doar fum în vânt!
Cum ar trebui atunci să fim noi creștinii, dacă am avea dragoste, dacă am câștiga acestă dragoste prin credință?
Îndelung răbdători, binevoitori, ne-pizmuitori, ne-laudăroși, smeriți, cuvincioși, ne-căutători de a ne face voia propie, doritori de a face în primul rând să fie bine pentru aproape, blânzi, buni, răbdători, iubitori de adevăr, ne-răutăcioși…
Am cunoscut și astfel de oameni și nu erau mari teologi, aveau o credință „simplă” orientată pe mila de aproape, simțeau durerea celui aflat în suferință, poate și datorită faptului că toți au trecut prin mari suferințe, nevoi, lipsuri!
Toți avem nevoie de dragoste, mai mult decât de orice altceva și de aici si căutarea ei neîncetată în lume și dincolo de lume. Doar că pentru a găsi această dragoste, aici sau dincolo, este nevoie sa o împărțim pe cea pe care o avem, câtă avem, cu cei de aici, cu cei de dincolo!
Cred ca mai repede se ajunge la credință, la Dumnezeu, prin dragoste (prin milă, bunătate, blândețe, răbdare, smerenie…) dacă le ai „mostenit” decât se poate ajunge prin credință (mersul la biserica, post, rugaciune, samd) la toate aceste virtuți, deși  cu siguranță este posibil, însă pentru cei mai mulți în timp, în foarte mult timp! Fiecare cale este bună și de urmat, însă fără a o exclude pe cealaltă, care este, poate fi, un „catalizator” pentru calea aleasă!
Ce vreau eu sa remarc este că în ultimul timp accentul se pune pe o cât mai corectă practicare a credinței, a canoanelor (și asta e bine!) dar se uita, sau nici nu se mai incearcă, să se arate, sau cultive, dragostea de aproapele! Iar o astfel de credință este sterilă si nimănui de folos! Nimeni nu se mântuiește singur!
Dacă credința, biserica, nu ne face mai buni, mai blânzi, mai răbdători,  mai plăcuți celorlalți, chiar „dușmanilor„, degeaba o mai practicăm, degeaba mai mergem la biserică! Nu suntem mai buni decat fariseul care mulțumea lui Dumnezeu că nu este ca restul oamenilor!
Pentru fiecare dintre noi cred ca ar fi de folos, seara inainte de culcare să ne gândim cată dragoste am aratat celorlalți sau cât egoism, răutate, mândrie, ambiție prostească….
Viața e tare scurtă și avem foarte puțin timp să ne îndreptăm!

24.08.2026