Imnul de stat reprezintă oarecum poporul căruia îi aparține, modul în care se raportează acel popor la istoria sa, la pământul pe care trăiește, la năzuințele comune…
Cel puțin teoretic dacă acest imn este ales într-o democrație de Parlamentul țării, adică de reprezentanții aleși (se presupune) de noi!
In cei peste 60 de ani de viață ai mei am prins patru (!!!) imnuri de stat ale României, care zic eu, au reprezentat mai mult sau mai puțin ceea ce gândim, simțim, după cum suntem/eram „îndrumați” să o facem!
Primul „meu” imn, până în adolescență, a fost „Te slăvim, Românie!” un imn comunist, apărut în ’53 probabil ales de conducerea partidului („aleșii” impuși poporului), imn în care se spunea despre țara noastră că ar fi:
„Puternică, liberă,
Pe soartă stăpână” 
Nu eram noi ca popor nici puternici, nici prea liberi și nici stăpâni pe soarta noastră, dar  năzuiam să fim cu toții și eram manipulați să  credem că am fi deja! De altfel versurile:
„Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor
Cu poporul sovietic eliberator”
spuneau cât liberi și stăpâni eram din cauza acestei „înfrățiri liber aleasă„!
Dar când ți se repetă neîncetat un lucru, începi să-l crezi așa că am început să credem că suntem liberi și independeți, mai ales că Ceaușescu repeta acestea la fiecare discurs al lui (și tinea discursuri tot timpul) plus fraza cu „neamestecul în treburile interne„! 
După ’75 Ceauseșcu, deja tare pe picioare și-a dorit (iar dorințele sale trebuiau îndeplinite) un imn mai actualizat la politica sa și am avut (pentru doi ani) „Pe-al nostru steag e scris unire!” cu versurile adaptate la „Epoca de aur” :
„În cartea comunistă scrie,
că asuprirea va pieri.
Prin noi, iubita Românie,
liberă în veci va înflori!”

Probabil „asuprirea” de care se vorbea era cea rusească, de care Ceaușescu începuse din ’68 să se rupă, sau cea a Bancii Mondiale, de care avea sa se rupă prin înfometarea noastră mai târziu și în nici-un caz asuprirea de către nomenclatură!
Totuși Imnul reda destul de corect starea nației:

Stăpîn pe-al său destin poporul,
de viață dreaptă făurar.
Clădește falnic viitorul,
Urmînd partidul, unic far.
Eram niște stăpâni (suntem tot timpul dacă ne-am da seama de puterea noastră comună) liberi să facem ce dorea partidul, care devenea încet încet …un singur om!
După doi ani „partidul Ceaușescu” a renunțat la acest imn, poate și fiindcă era destul de „ciudat” ca și Albania să aibe același imn de stat, oricât de „pretini” am fi fost!
Din ’77 imnul de stat a devenit „Trei culori” tot pe muzica lui Ciprian Porumbescu, (ca și anteriorul) și tot cu versurile adaptate ideologiei comuniste! In toate cele trei imnuri pe lângă vitejia strămoșilor se încerca să ni se facă clar că depinde doar de noi, să ne meargă bine, doar că trebuie urmată lumina „farului„, a „soarelui” care răsărea între timp doar de la București!
Lăsând la o parte „realizarili” din industrie, agricultură, care chiar existau, sau cele din diferitele competiții internaționale, până în decembrie ’89, românii deși flămânzi se credeau totuși un popor inteligent, capabil de lucruri mari, nu aveau complexe de inferioritate față de străini, dar care nu era lăsat de Partid să se dezvolte normal, să-și arate capacitatea, pe de-întregul!
Și a venit „revoluția” eliberarea, momentul zero, când am fi putut deveni o națiune de invidiat, prin faptul că nu eram datori nimănui și puteam în sfârșit arată de ce suntem în stare!
Dar rămași fără „far„-ul împușcat la Târgoviște, am fost doar în stare să alegem cu entuziasm o „lanternă„, tot cu baterii rusești și cu „lumină” comunistă!
Asa a apărut al patrulea imn, care din păcate, ne reprezintă perfect de atunci, până în ziua de astăzi:  „Deșteaptă-te române!„
De 36 de ani doar asta încercăm să ne trezim „din somnul cel de moarte în care ne-adânciră barbarii de tirani!”  doar că nu găsim, sau amânăm mereu momentul lui „Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă” asta și poate fiindcă „ai noștri cruzi dușmani”  suntem noi înșine, cozile noastre de topor, în primul rând și cei prea mulți muți, orbi, surzi, insensibili la orice lovituri, cei al căror „cap plecat sabia nu-l taie!” în al doilea!
Până avem „stăpâni” externi, nu are cum să ne meargă bine! Nu ne-a mers nici când ei erau din est, nu ne merge nici cu cei din vest și e normal pentru ca nici un stăpân nu dorește ca sluga să fie la nivelul lui! Nici un stăpân nu împarte cu sluga bogăția lui, pe care o slugă trebuie doar să o înmulțească! De ce românii cred altfel, de ce ne este frică să fim proprii noștri stăpâni, pentru mine rămâne o enigmă! Nu sunt fan Georgescu, dar el totuși propune o oarecare „dezrobire„, o ridicare în picioare a neamului, însă celor mai mulți le este de-a dreptul groază să fie liberi, să fie stăpâni! Ne lăudăm mai departe cu înaintașii care refuzau stapânirile străine și în același timp  noi ne supunem de bună voie străinilor, refuzând cu înverșunare normalitatea!
Sigur ca poți să te aliezi cu alții economic, militar și chiar trebuie să o faci, dar alianță înseamnă cu totul altceva decât supunere totală!
Dacă mai apuc și al 5-lea imn, aș vrea să fie unul în care să ne fi trezit și să nu mai umblăm ca somnambulii, visând doar la eroismul generaților trecute, un imn în care farul să fie Hristos și tot El să ne fie singurul Stăpân!
Amin!
2.09.2026