Mă surprinde încă cât de mulți vorbesc, își dau cu părerea despre orice credință, fară să practice vreuna! Mă surprinde cât de docți sunt, ce de argumente aduc, doar că toate sunt trase spre concluzia pe care o doresc! Cum judecă ei după câțiva cunoscuți (mai mult sau mai puțin direct, sau doar din auzite) întreaga credință!
„Nu cred pentru că X nu face ce ar trebui să facă! ” Și nu trebuie să fie neapărat un X mare ajunge câțiva X mai mititei! Credința este greșită dacă patriarhul, episcopul, preotul, sau chiar un credincios oarecare, greșește! „Dumnezeu nu există pentru ca ne lasă liberi!” samd.Te cutremuri de câtă prostie poată să iasă dintr-un om, chiar cu multă carte, când e vorba de credință! Sunt totuși niște repere simple care te pot pune pe drumul cel bun…
Când judeci o credință o poți face prin intermediul întemeietorului ei, prin roadele pe care le aduce practicarea credinței (pentru tine, pentru toți din jur, pentru întreaga lume) dar de înțeles cu adevărat poți doar dacă practici respectiva credință! Iar de înțeles o să înțelegi doar treptat, în foarte mult timp și niciodată complet!
Credințe sunt multe, dar una singură este adevărată, una singură este întemeiată direct de Dumnezeu personal, așa că alegerea ar trebui să fie simplă! Nu este de loc însă pentru cei care refuză să gândească,  mai ales sau pentru cei care refuză consecințele acceptării „granițelor” specifice fiecărei credințe! Pentru că odată ce crezi ești nevoit sa-ți auto-impui un anumit mod de viață, o serie de îngrădiri, de obligații! Nu mai poți fi „ca toți oamenii„! Dumnezeu este ordine, orânduială iar credința în El nu poate fi nici ea altfel!
Lucrurile se complică când este vorba despre confesiunea bună, din sumedenia de confesiuni a creștinismului (adevărata credință)! Aici trebuie mers obligatoriu în trecut și argumentul cu adaptarea la noile vremuri cade! Confesiunea cea buna (ortodoxia) păstrează cât mai nealterată credința primilor credincioși, a apostolilor, pentru că un Dumnezeu are capacitatea de a spune lucruri valabile pentru toate timpurile, vorbesc de un Dumnezeul adevărat, ca cel al creștinilor! Odată ajuns în confesiunea mântuitoare, mai trebuie să și practici respectiva credință, ca să ai competența cât de cât, de a vorbi după mulți, mulți ani, despre ea!
Dar și atunci bine ar fi să vorbească doar cei care trăiesc ceea ce cred, nu cei care au citit ce au trăit alții (cum fac și eu de cele mai multe ori!)
Să judeci o credință pe care nu o practici serios și de multă vreme, este ca și cum ai rezuma conținutul unui roman pe care l-ai citit într-o limbă pe care nu o vorbești!, înțelegi Crezi că ai înțeles totul din câteva cuvinte care seamană cu unele cuvinte din limbile pe care le vorbești, că ai dedus totul din eventualele imagini existente în romanul respectiv, dar toate astea sunt doar presupuneri și 99,99% probabil greșite! Și chiar dacă nu ar fi, în nici un caz nu-ți oferă posibilitate de a vorbi despre narațiunea respectivului roman, care îți rămâne străină! Doar pe măsură ce înveți limba (respectivului roman), începi să întrezărești despre ce e vorba! Când „romanul” se cheamă Noul Testament este și mai complicat pentru că „Autorul de fapt” fiind unul deosebit, există înțelesuri care apar continuu în toată viața ta! Practic ți se deschid ochii minții doar după măsură trăirii credinței și asta până la sfârșitul vieții tale când presupun că se vor limpezii toate pentru fiecare!
Pentru cei care au crezut și practicat credința cea adevărată și pentru cei care au crezut și practicat credințe, confesiuni, greșite! Pentru cei care nu au crezut de loc, sau au refuzat să se ocupe cu „tema” această consinderând-o neimportantă!
Cutremurător moment!
Doamne ai milă de fiecare și trezește-ne pe toți înainte de el ca să ne îndreptăm până se mai poate !
Amin!

11.09.2026

*Chibițul este cel care asistă ca spectator la o activitate, dându-și cu părerea, sau dând adesea  recomandari necerute și lipsite de substanță, celor care participă activ .