Facă-se voia Ta!

comp_der_lange_weg

Doamne, o să-ți urmez Ție,
purtând crucea mea, în spate,
dar te rog, fă-mi drumul mie
mai scurt, ceva, de se poate.

Speranțele fost-au deșarte,
singur sunt mergând spre Tine
şi am ajuns să văd în moarte,
eliberarea, care nu mai vine.
Să mă rog, mi-e tot mai greu,
zeci de ani nu mi-ai răspuns!
Poate pentru „cazierul” meu
Pedeapsa încă nu e de ajuns!

Doamne nu-asculta de mine!
Fă cu mine cum dorești.
Căci Tu singur știi ce-i bine
însă, să mă mânuiești!

12.01.2017

(Rugăciune 14)Eu nu merit ce-Îți cer.

laermbelaestigung

Doamne,

Eu nu merit ce-Îți cer.
condamnarea este dreaptă.
însă nu uita, nu-s fier,
ci un om ce milă așteaptă.

Te rog dă-mi și bucurie,
câteodată, în astă viață.
Că mă simt ca în pușcărie,
crucea să o duc, mă învață.

Te rog dă-mi liniște acasă,
să pot să mă odihnesc
și Te rog, Doamne, îmi lasă
zile, să râd, să glumesc.

Dă-mi, puterea să îndur
batjocura la muncă, acasă,
a celor mulți din ‘mprejur,
de mine dacă Îți pasă!

Sau fă-mă ca să surzesc!
Să scap de al larmei chin.
Iartă-mă, că îndrăznesc
să mă plâng, Te rog.
Amin!

10.08.2017

Democrație originală

 

De ieri mă frământ mereu
să înțeleg, dar e prea greu.
De aceea rog, cine înțelege
mintea mie să-mi dezlege:

40 % au votat
60 votu au boicotat.

20 % PD(e)S
dintre români au ales.

De acum, aceşti 20
conduc restul de 80!

Astfel de democrație*
pentru mine e…prostie!

 

*DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. Formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită (direct sau indirect) puterea.

12.12.2o16

Se stinge o lumânare…

images

Am fost o biată lumânare,
ce fără de sens, s-a irosit;
flacăra primită de la Soare
n-a luminat, ci m-a topit!

Lumina mea n-a luminat,
căldura mea n-a încălzit
şi nimeni nu s-a bucurat
de Darul, care l-am primit!

Am deranjat pe toți cu fum
şi cu miros de rugăciune,
dar n-am știut însă cum
să luminez această lume !

Acum o lacrimă de ceară
îneaca pâlpâirea de pe ață…
O lumânare dă să moară,
să se aprindă în altă viață!

17.01.2014

Nu te uita la alții

Arm_und_Reich_760

Dacă te uiți în jos
tu fericit vei fi!
Dar nu ți-e de folos,
de apoi te vei mândri.

Dacă te uiți în sus
nefericit vei fi!
Și ai păcate în plus
de apoi vei jindui.

Cu toți purtam o cruce
precum Hristos Iisus,
altul nu o poate duce,
ca-i mai de jos sau sus!

Nu te uita, mai bine,
la alții cum trăiesc!
Privește doar la tine
și spune „Mulțumesc!”

13.10.2017

Vorbind cu mine însumi

Stolz_fotolia

Fiind mândru fără măsură
Supăr și sunt supărat
că nu pot să tac din gură
dacă un pic sunt criticat.

Chiar de-s criticat pe drept
nu prea are însemnătate;
eu fiind mândru, nu înțelept
o văd….ca pe-o nedreptate.

Ripostez, jignind pe toți,
care cu Mine se pun:
„Bieții sunt doar idioți,
care, nu prea știu ce spun!”

Sunt mișcat însă profund,
când vreo laudă primesc.
Lacrimile greu mi-ascund,
de cei ce mă măgulesc.

Și ador astfel de semeni,
care pot să mă înțeleagă.
Aproape îmi sunt asemeni,
oameni cu mintea întreagă!

Frumoși, inteligenți, buni,
cum poți ca să nu îi iubești?
Oameni mari, cu viziuni
Educați, cinstiți , modești!

Pentru lume ar fi mai bine
de-ar putea să-și deie seama,
Ce valoare zace în mine!
Până acum știe doar…mama.

24.08.2016