Gripa ca oglindă

Mă hotărâsem să nu mai scriu despre virus/panică, dar astazi cateva articole m-au mâhnit peste poate!
Cei de „acasă” sunt deranjați de cei din diasporă care se reîntorc! Aduc virușii cu ei, de parcă in România n-ar exista si viruși „ne-repatriați”!
Eu mă gândesc că dacă copiii mei, părinții (care nu locuiesc cu mine) ar fi infestați as prefera să se mute la mine, să-i pot îngriji chiar dacă asta în cazul meu ar insemna ca voi muri probabil!
Ca atare pe toti cei care se întorc in tara ii pot înțelege și aș face-o si eu dacă aș putea constient ca în Romania șansele mele de supravietuire s-ar diminua drastic!
Oare sunt plecat de prea mult timp si nu mai simt/ gândesc românește sau românii nu mai sunt (sau nu au fost niciodată) poporul sensibil care mi-l închipuiam eu?

O poveste din Ardeal

f38c755a79d79b1162f3b7fb5ed7b407

A fost o dată un sătuc uitat de lume, in mijocul Ardealului. In satul asta traia un tânăr oarecare cu familia lui.
Nu prea era luat în seamă de bărbații satului, nu bea cu ei, nu se bătea cu ei, nu mergea cu ei la vanatoare să infrunte urșii și mistreții.
Nu se prea lua in serios nici chiar el însăși. In sinea lui se considera un fricos si chiar era; pentru nimic în lume nu s-ar fi dus ca gonaș prin pădurile în care vânau bărbații!
Ii era prea dragă viața, sotia, copii…
Intr-o zi în țară a început ceea ce părea sa fie o un război civil sîngeros. Știrile ajungeau greu in acel sătuc iar cele care ajungeau vorbeau de morți, de bolnavi imobilizați prin spitale murind de foame și sete….
S-au adunat foarte rapid multe alimente care au fost încărcate în camion, rămânând o singură problemă de rezolvat : cine le duce in oraș?
Din tot satul acela de barbați care infruntau urșii si mistreții, nu s-au găsit decât doi tineri dispuși să-și riste viața pentru niște oameni necunoscuți.
Unul dintre ei era tânărul nostru fricos!
S-au întors sănătoși amândoi în sătucul uitat de lume, mult mai îmbătrâniti de cele văzute în oraș și au trăit ca și până atunci. Nimic nu s-a schimbat inafara unui singur lucru: tânărul nostru a început să vadă altfel lumea și pe el insuși!
Nimeni nu se cunoaste pe el însuși sau pe ceilanți decât în situații de criză!
Restul sunt vorbe!

Dreptul la replică

zlatan1

In blogosferă majoritatea dintre noi isi prezintă creațiile cu scopul de a bucura pe altii, de a învăța pe alții, de a primi recunoastere, de a se face cunoscut, din dorința de a nu mai fi singur, sau cea de a se face auzit sau cine știe din ce alte motive!
Unii dintre noi oferă dreptul la replică. Un lucru bun după părerea mea, desi te „obligă” să răspunzi fiecăruia!
Ce te faci însă când replica ta nu este publicată?
Când nu ti se dă nici-o explicație de ce se intampla asta? Mai ales ca nu stii sa fi jignit pe cineva sau sa fi dat linkuri fără legătură cu subiectul!
Mie lucru asta mi se pare lipsit de bun simț iar respectivii sunt oameni care s-au pus ei insusi pe un piedestal si nu suferă să le strici poleiala ca să apară cât de goi sunt dedesubt!
Eu unul nu mai intru pe astfel de pagini!
Cum reacționați voi?

Eu și Esop

20200101_213739

Omului prin natura sa ii place sa ajute.
Ajutorul insă trebuie cerut că daca-l dai ne-cerut nu este, de obicei, primit!
Am făcut gresala să intru pe o pagina ortodoxa si sa spun parera unui cunoscut monah athonit pe o anumită temă! Daca râcăiam cu un baț într-un cuib de viespi scăpam mult mai usor!
Am fost făcut troll (nici nu stiu ce e aia; o fi de bine?), mincinos, dezinformat, spion, mason, trimisul Patriarhului! Probabil injuriile o să continuie încă o vreme vorba aceea „Scapă-mă Doamne de frați că de dușmani mă apăr singur!”
Nu am vrut să dau numele monahului (in mediu virtual ti se pun in timpul discutiilor cuvinte in seama pe care nu le-ai rostit iar eu tin prea mult la acest monah ca sa-i fac asa ceva!) si chiar daca as fi facut-o e logic ca puteam da orice nume asa ca tot nu ma credea nimeni!
Nu am asteptat sa fiu crezut pe cuvânt, dar nici la o astfel de reactie nu m-am asteptat! Mă asteptam la o discutie normala cu argumente si contra-argumente pe tema data dar se pare ca m-am înselat!
Toata tărăsenia mi-a adus aminte o poveste cu filozoful Esop pe care doresc sa v-o spun (sa ma ierte cei care o stiu).
O poveste despre adevarul rostit fara sa fie cerut.

Esop era sclav si era tot timpul vandut de stăpânii lui. Intr-o zi, in piata de sclavi se apropie un bogatas de el și il intreaba de ce il vine stapânul sau?
Esop răspunde:
Pentru că spun tot timpul adevărul!”
Dar asta e foarte bine, spuse bogătasul, chiar am nevoie la curte de o sluga inteligenta care nu minte!”
L-a cumparat pe loc si au plecat spre casa. Ajunsi acolo i l-a prezentat soției mandru nevoie mare de ce afacere a făcut!
In acel moment Esop s-a intors spre el si i-a spus un adevăr:
„Stăpâne dar urâtă nevastă mai ai!!!!”

Eu sunt bucuros ca sclavagismul nu mai există ca ajungeam….in piața de sclavi!