Fiind mândru fără măsură
Supăr și sunt supărat
că nu pot să tac din gură
dacă un pic sunt criticat.
Chiar de-s criticat pe drept
nu prea are însemnătate;
eu fiind mândru, nu înțelept
o văd….ca pe-o nedreptate.
Ripostez, jignind pe toți,
care cu Mine se pun:
„Bieții sunt doar idioți,
care, nu prea știu ce spun!”
Sunt mișcat însă profund,
când vreo laudă primesc.
Lacrimile greu mi-ascund,
de cei ce mă măgulesc.
Și ador astfel de semeni,
care pot să mă înțeleagă.
Aproape îmi sunt asemeni,
oameni cu mintea întreagă!
Frumoși, inteligenți, buni,
cum poți ca să nu îi iubești?
Oameni mari, cu viziuni
Educați, cinstiți , modești!
Pentru lume ar fi mai bine
de-ar putea să-și deie seama,
Ce valoare zace în mine!
Până acum știe doar…mama.
24.08.2016
Lasă un răspuns