Cuvântul ca virus

Cuvântul este un virus
ce odată scos din gură
devine un intrus
pătruns intr-o făptură!

Cuvântul se înmulțește
în cel care a intrat
și acesta il risipește
adeseori schimbat!

Probleme mari el face
și aduce suferință
nu-îl mai poți întoarce
cu scuze sau căință!

De virusul cuvânt
te poți imuniza
dacă-îi devii mormânt
și în tine îl vei păstra!

23.09.2020
pe A8

„Răul” din viața noastră

Pe Dumnezeu nu-L ispiti
căci de-ți răspunde vreodată,
răspunsul Lui îl vei plăti,
cu mult amar, în viața toată!

Acceptă totul că-i spre bine,
chiar dacă binele nu-l vezi;
e Dumnezeu, nu judecă ca tine,
dar Te iubește, ne-încetat să crezi!

Și mulțumește-i pentru „rele”
chiar dacă acum-s greu de dus,
cândva o să înțelegi că ele,
mare folos în viață ți-au adus!

24.08.2020

Reset

M-am născut în socialism într-o familie modestă, de muncitori. Am trăit „bine”, până s-a trait bine, în socialism. Parinții mei câștigau frumos, așa ca în fiecare an făceam concediul la mare, restul vacanțelor la bunici, sau în Bucegi, unde aveam un unchi cabanier.
Odată cu adolescența visul meu de a trăi la țară a devenit tot mai arzător. Eram împotriva curentului: toti vroiau la oraș! Chiar imi aduc aminte ca șeful de post, din satul in care am ajuns, refuza categoric sa-mi schimbe buletinul de oraș pe unul de țară!
M-am pregătit (profesional) să trăiesc toată viața la țară! Ajuns in sfârșit acolo, eram fericit chiar în lipsa a foarte multe lucruri! Aveam vise, proiecte de îndeplinit…  Toate din păcate erau bazate pe structura socialistă. Devenisem un „țipar socialist”, ca cei mai mulți români, care se „descurca”!
Când socialismul a căzut, s-a prăbusit totul! Viața pe care o trăisem până atunci a dispărut peste noapte, ceea pe care o visam nu mai era cu putința, în noul sistem! Cel puțin pentru multă vreme, iar eu vreme nu prea aveam!
La 30 de ani trebuia să o iau de la zero si am preferat sa o fac în Germania, în care măcar sistemul, nu o lua și el de la zero!
A fost greu sa mă adaptez, dar mi-am găsit încet, încet, alte vise, proiecte, însă din nou pe asfaltul unui oraș…
Dupa alți 30 de ani, când îmi găsisem locul si linistea, in noua societate, s-a prăbușit totul din nou! Viața pe care am trăit-o până acum, lucrurile la care visam nu mai sunt din nou cu putință!
Trebuie sa o iau din nou de la zero si de data asta urmând drumul care îmi este trasat, iar asta pentru mine … nu e cu putință!
Nu mai pot să emigrez nicăieri pentru in toată lumea sunt oprite visele particulare, lumea a devenit o închisoare pentru toți! Ce e si mai rău, e faptul că cei mai mulți  din jurul meu nu-și dau seama de asta si de faptul ca cu fiecare zi conditiile din „închisoare” sunt tot mai proaste! In socialism știau măcar toti că sunt închiși si căuta fiecare să se elibereze cumva!
Nu există nici o posibilitate de a evada, alta decât o utopică revoltă generală și asta mă termină psihic și fizic; pentru cea din Romania am asteptat 30 de ani!
Atâția nu mai am!

18.09.2020