Cel mai vechi vis al meu a fost sa prind un pește spadă.
Vinovat de treaba asta a fost un domn numit Hemingway. M-a nenorocit Hemingway asta!Fără sa-mi dau seama l-am copiat tot timpul! Am băut rom ca si el, am fumat pipă ca și el, mai trebuia sa prind un marin mare prin Caraibe ….toate din cauza lui!
Numa un glonț în cap n-am de gând să îmi trag că de premiile Pulitzer, Nobel nici nu poate fi vorba!
Ce simplu ar fi fost sa fi trăit si el în Ardeal sa bea vin si sa prindă crapi!
Mă rog, dupa aproape 50 de ani, visul vieții mele, s-a implinit!
Marlinul meu nu-i nici pe departe asa mare ca a lui, dar nici eu nu-s nici pe departe Hemingway !
Povestea asta nu-i doar motiv sa „ma dau mare” cu captura mea, dar am ajuns la 4 concluzii care pot fi de folos celor a căror vise sunt încă…vise!
Pe scurt: anul acesta, la aproape 60 de ani, am ajuns in Caraibe si am profitat de ocazie ca sa imi îndeplinesc visul.
In prima încercare nu am reușit, deși am fost pe un vas profesionist, numai cu barbati, pescari și totul a fost perfect organizat.
Am reusit la a doua incercare, deși erau numai amatori, de la pescari la echipaj, plus 4 femei, iar vasul doar se dorea a fi conceput pentru pescuit!
Acum când bucuria unui vis implinit s-a mai estompat, concluziile pentru „incă visatori”:
1. Orice vis poate deveni realitate chiar dacă pare de domeniul absurdului!
Acum 50 de ani, copil fiind, Caraibele păreau mai aproape decât au devenit de-a lungul vietii și asta în ciuda socialismului ermetic ceaușist, apoi a capitalismului care te stoarce fizic si material ca pe o lămâie!
2. Dumnezeu poate să împlinească visele oricând, dar mai ales atunci cand împlinirea lor pare imposibilă!
3. Lucrurile care par să te dezavantajele se pot întoarce în favoarea ta!
Doua dintre femei nu puteau scoate peștii prea mari (mici nu prea au venit!) și eu eram „inlocuitorul”. Celelalte două nu au pescuit asa ca din 7 pescari am rămas doar 3!
Ca sa închiriez o barca de pescuit pentru 3 trebuie sa scoti multe sute de euro din buzunare pe care mai întâi trebuie sa le ai(sutele nu buzunarele, de fapt și ăstea)!
Tot ce ai nevoie pentru a trăi un vis este:
Să nădăjduiești ca el se va împlini odată și
sa crezi cu tărie că Dumnezeu poate sa-ti dea orice, oricând!
Dacă totuși nu ți se va împlini vreodată visul….
4. Este mai ușor de trăit visând, decat fără vise!
9.11.2018
Lasă un răspuns