Iertați

E vremea să îmi cer iertare

în blogosferă, de la fiecare
de am greșit cât de puțin,
așa sunt vrăbiile; nu se abțin!
Tot timpul-s puse pe gâlceavă
și la bătaie sar degrabă,
în plus, fară sa cad în desuet,
sunt vrabie ce suferă de diabet,
adesea nu sunt eu direct de vină,
cât concentrația mea, de insulină!

Iertați-mă de tot ce-am ciripit,
ierați-mă că poate v-am jignit,
ierati-mă de n-am avut răbdare,
sau n-am răspuns la fiecare,
sau am răspuns însă prea „tare”
(sunt vrabie și nu privighetoare)!
Iertati-mă și cei care ați plecat
și pe la „cuibul” meu nu-ați mai dat!
Iertați-mă și cei ce eu am părăsit,
de fapt, m-am cam auto-pedepsit!
Iertați-mă că-s vrabie bătrână
și după mine n-aș vrea să rămână,
vreun om pe/de mine supărat,
iertați-mă,
eu unul v-am iertat!