Mai vine un an, tot cum a fost!
La fel de cenușiu și de anost,
în care adulții par niște copii,
cam incapabili, încă, de-a gândi!
Niște copii triști, consemnați,
ce li s-a spus:

„De azi nu vă jucați
nici înăuntru și mai ales, pe afară,
până prin mai, sau iunie, la vară!
Și n-aveti voie să vă apropiați
de nimenea; bunici, părinți sau frați!
Contactele vostre, de acum, în viață,
școala, online, de dimineață
se încheie seara de vreti cu-o șuetă,
desigur virtual și pe tabletă!”

Cât o să meargă treaba asta bine,
că mie unuia demult deja îmi vine,
să ies și să distrug tot ce întâlnesc?!
Eu viață, cât mai am, vreau să-o trăiesc
liber, afară, cu riscul că o să mor!
E viața mea în fond, nu-i viața lor!

O viața prelungită, forțat, în izolare,
nu îmi doresc, că n-ar avea valoare!
Valoarea este o adiere, e un fir de iarbă,
sau când se joacă un nepot prin barbă!
Un val de mare ce ți se sparge în spate,

un pește prins, ce în cârlig se zbate!
Noaptea Învierii când primim Lumină,
colindătorii ce îi asteptăm să vină,
Plimbarea împreună sub un clar de lună,
o pasăre în zbor, miros de fân, furtună…
Când ne adunăm din lume la o masă
oriunde ar fi aceasta și ne simtim „acasă„!
Emoția la un concert, la teatru, stadion
și mareția Creației întregi din avion!
O cină în doi, într-un local, la lumânare,
o nunta, un botez, o inmormântare…..

Fară valoare, viata lungă este de prisos
și fiecare an, în plus, e tot mai dureros!

16.12.2020