Paralele la 30 de ani distanță

Acum mai bine de 30 de ani plecam, tot iarna, înspre Germania. În urmă rămâneau parinții, sora, neamurile, prietenii, amintirile, țara…
Toată „averea” mea, mai ales cărți, era îndesată într-o valiză, mult prea mică, iar durerea din suflet era şi ea prea multă, pentru sufletul meu!
Când voi putea oare … să mă reîntorc?”
Nu trăiam bucuria că o să „scap la mai bine”! Cine îmi garanta mie, că o să fie „mai bine”? Am riscat totul pe o singură carte!
Nu-i uşor să o pornești de la zero, în necunoscut şi cu toate astea speranțele mele, nu erau atât pentru viitorul meu, al familiei mele, cât pentru ce lăsam în urmă! Eu, noi, ne vom descurca cumva, dacă ni se dă posibilitatea! Am facut-o totdeauna, dar ce o să fie cu cei de „acasă„? O să li se dea si lor posibilitatea să se „descurce”?
Părăseam o Românie pe care eu nu am mai avut puterea, răbdarea, să o văd cum se ridică din vâscosul nămol comunist, din sărăcie! Cum se zmulge din mâinile celor care au ţinut-o acolo atâţia zeci de ani! O Românie în care visam să mă reîntorc într-o bună zi!
Și ziua aceea a venit!
(la ora când apare articolul, sunt pe drum spre România)
Mă reîntorc în ţară, lăsând în urmă copiii, nepoţii, neamurile, prietenii, amintirile, ţara care m-a primit când am avut nevoie!
Toată „averea” mea, este din nou într-o valiză, mult prea mică şi tot prea mic este sufletul meu, pentru durerea din el!
Când voi putea oare să mă reîntorc?”
Noi „diasporenii” suntem ca orhideele, mereu cu rădăcini aeriene, căutând sa ne fixăm undeva, mereu în umbră…
Prea puţină bucurie simt că mă reîntorc!
Nu-i chiar ușor, la vârsta mea, să o re-pornești de la zero, în necunoscut! Da România pentru mine a devenit „necunoscut„! Sigur am fost uneori de mai multe ori pe an în țară, dar am ajuns să nu o mai recunosc! România, românii pe care i-am părăsit eu, nu mai există! Şi nici România care am sperat că o să devină, nu există! Am ajuns occidentul din urmă, pentru că occidentul a mers înspre noi, spre noi cei care eram acum … 30 de ani! Am eșuat, ca să zic așa, împreună!
Speranțele mele… Dar oare mai am speranțe?
Speranțele mele, nu sunt atât pentru viitorul meu, așa batrân, bolnav cum sunt, mult viitor oricum nu prea mai am, cât pentru ce las în urmă! Eu, mă voi descurca cumva, dacă există vreo posibilitate! Dar ce o să fie cu cei de la cealălalt „acasă„? Nu mă pot rupe în două, lăsând la o parte faptul că nu sunt foarte sigur că avându-mă alături, s-ar descurca mai usor!
Părăsesc o Germanie, pe care eu nu mai am puterea să o văd cum se scufundă în vâscosul nămol comunist, în sărăcie, prin mâinile celor care au condus-o atâția zeci de ani! O Germanie în care am presimțirea că nu o să mă mai pot reîntoarce vreodată! Mă îndrept spre o Românie care care urmează ca un cățeluș ascultător occidentul, spre dictatura de care noi aşa de greu am scăpat!

Altfel am visat eu viata mea, ca pensionar!
De ce mă reîntorc in România?
În primul rând ca să mă mai bucur de părintii mei și să le fiu, măcar în ultimul ceas, de ajutor, în vremurile tulburi, care ne așteaptă pe toți!
Apoi pentru că la noi „Sunt codrii verzi…”!
Și nu în ultimul rând fiindcă:
„Acolo este țara mea și neamul meu cel românesc!
Acolo eu …să mor aș vrea!”

3.12.2021

29 de gânduri despre „Paralele la 30 de ani distanță

Adăugă-le pe ale tale

  1. Excelent articol! Și îți urez un bun-venit din toată inima! Deși NU ne cunoaștem, te înțeleg perfect, deoarece am trecut cândva (acum 4 ani) prin același zbucium sufletesc pe care-l traversezi. Și nu-i ușor să faci „pârtie” în învălmășeala de gânduri și necunoscute care se tot derulează și se tot derulează pe pelicula memoriei. Inclusiv celei afective.

    Apa tare a disprețului față de un regim politic trecut împroașcă parcă fără chibzuință, în timp ce ardem tămâie pentru ignobilii și viciații produși de așa-zisa democrație. Numai că viața ne-a demonstrat că adesea se întâmplă să admirăm ceea ce e de disprețuit și să disprețuim admirabilul. E un strabism care, în afară de faptul că ne va sluți ireparabil pe noi înșine – ca națiune – va crea în jurul nostru acel gol din jurul bețivilor care se joacă cu arma încărcată. E opinia mea după ce m-am convins de „mărețul” Occident!

    Nu solicită nimeni și nici nu obține viza despărțirii de copilărie, de tinerețe și de maturitate. Prea am consimțit noi înșine (împinși de împrejurări și NU de bunăvoie) în a migra din locul natal al biografiei noastre. Pe de altă parte, constatăm că cerul țării noastre ne așteaptă ca un câine credincios, ne recunoaște și, după îndelungata odisee a vârstelor, uitând că l-am părăsit, ne mângâie osteneala și rănile pribegiei. Purtăm cu noi întocmai ca pe o amuletă țărâna acestui teritoriu de care nu ne lăsăm deposedați până la ultima suflare, pe care până la urmă i-o înapoiem. Tocmai de aceea călătoriile noastre spre baștina vieții sunt mai numeroase decât presupunem. Și nu folosim exclusiv vehiculul nostalgiei. Ciudată e doar selecția. De ce ancorăm mai degrabă aici decât dincolo? Orhideea ta are rădăcini puternice și nu-s aeriene deloc! Sunt convinsă că le conștientizezi, chiar dacă, pe moment, pare că nu le simți. De ce din atâtea chipuri și împrejurări rămân în sita vieții doar unele? Dar oare tălpile reîntoarcerii rezistă? Dar turismul mintal pe fluxul memoriei? Și uite așa, nu contenim cu întrebările puse în forul nostru interior. Vom constata însă, că în teritoriul mirific al revenirii, totul dobândește alte dimensiuni și o nesleită capacitate de germinare. Bobul e mic, aproape impalpabil, e vechi, dar NU moare.

    Vezi câteodată, în mijlocul unei păduri încă negre, un cireș înflorit. Îți captivează privirea. Când te întorci, după un timp, pădurea l-a înecat, viguroasă, irezistibilă. Imaginea albului candelabru te urmărește însă, de neuitat. Ai evocat-o în expunerea ta atât de bine! Pentru că asta-i România. Cireșul înflorit sufocat de vremuri și de cei care au secătuit-o de bunul ei cel mai de preț: oamenii. Și uite, că Dumnezeu îngăduie să vină ACASĂ, unul câte unul. Fiindcă așa cum sună formula unei maxime, ce-i aparține celui supranumit „Sufletul Bengalului” – Tagore – „Posibilul întreabă pe imposibil:
    – Unde locuiești?
    – În visurile slăbănogilor, răspunde acesta”. Depinde DOAR de noi să NU fim slăbănogi.

    Apreciat de 3 persoane

  2. Bună dimineața, vrăbiuță!🤗🍵🙋💖✌️
    Te întorci acasă, pentru că acasă este locul unui român adevărat! Ceea ce ai trăit și vei trăi este drumul tău dăruit de Dumnezeu! Îți doresc ca anii ce vor urma să-ți fie presărați cu siguranță, sănătate și poftă de viață alaturi de cei dragi! A te întoarce acasă îți va dărui o nouă șansă de care ai nevoie, acea reîntregire sufletească. Nu cred că n-ai agonisit ceva pentru a avea o viață liniștită de pensionar…😉 Sănătate cât cuprinde și zile senine în liniștea codrilor verzi de-acasă!🤗🙌☀️🕊️

    Apreciat de 2 persoane

      1. Prin „să vă aibă în pază” mă gândisem mai degrabă la dv. și la cei din familia dv., atât la cei din România cât și la cei rămași „afară” (motiv pentru care inima vă e împărțită în două). Dar e bine și așa cum ați înțeles, în fond toți sunt și suntem creația aceluiași Tată, și e bine (și chiar trebuie) să gândim mai larg.
        Bun venit acasă! Nu știu unde vă va fi mai bine, dar faptul că românii se bucură când alți români revin acasă dovedește faptul că între noi oamenii există într-adevăr și o legătură națională.

        Apreciat de 2 persoane

      2. Îmi cer scuze, dar spre rușinea mea aveam o percepție inexactă asupra noțiunii de „diaspora” (pe care ați folosit-o în răspunsul dv. de mai sus). Deoarece se folosește și expresia „românii DIN diaspora”, rezulta (în mintea mea) că „diaspora” echivalează cu „străinătatea”, adică îi include pe TOȚI cei din afara granițelor unei țări, de orice neam ar fi ei. De aceea când am spus că „toți suntem creația aceluiași Tată” am gândit în sensul acesta, că chiar toți oamenii suntem. Dar cu referire doar la ROMÂNI, indiferent din ce țară ar fi ei, formularea mea, chiar dacă e corectă, e puțin cam prețioasă, pentru că făcând parte cu toții din familia extinsă (a românilor) se subînțelege că avem gânduri bune către toți și e firesc să fie așa.
        Așa că m-am uitat acum în dex și am zis: ups, și la vârsta mea poți greși…

        Apreciat de 1 persoană

      3. Ei nu-i chiar o greseala; sigur uneori se intelege altfel decat o spunem dar la urma urmei toti suntem oameni si frati chiar daca nu ne comportam ca fratii!
        Eu ma refeream la diaspora romana…
        Urarile de bine lasati-le sa fie pentru toti!❤

        Apreciat de 2 persoane

  3. Complicat traseu! Iti urez sa-ti fie bine tie si familiei tale care se bucura enorm ca te va revedea.
    Imi permit doar sa adaug, ca sper ca sunt putine regrete privind deciziile de hotar. Si ca se incadrau cumva intr-un optim acceptabil.
    Numai bine sa fie la voi!

    Apreciat de 2 persoane

  4. Hai că mi-ai umezit ochii cu articolul ăsta. La momentul actual sunt si eu confuz și dezamăgit de drumul pe care merge acum Germania. Lumea se îndreaptă într-o direcție greșită. Ce să zic. Vă doresc sănătate și să vă bucurați de pensie și familie. Aveți grijă!

    Apreciat de 2 persoane

  5. Domnul Ioan, prea mult va legați de aceste gânduri, gânduri a căror învălmășeală nu o provoacă decât ucigașul de om, diavolul si satana. Nu îl mai băgați in seama!

    Din orice rău oricât ne-ar fi afundat in nihilismul acestei lumi demonice Bunul Dumnezeu poate sa ne întindă mâna de ajutor si sa ne ridice.

    Deci, mintea sus,la Dumnezeu si dracul va crăpa de ciuda ca nu isi va mai putea atinge scopul.

    De ce să îl lăsăm pe blestematul drac sa ne facă rău, nouă si semenilor noștrii.

    Că răul care il ducem cu noi îl vom împărtăși si rudelor noastre dragi.

    Mintea sus, la Dumnezeu și vă bucurați de zilele Sfinte care vor veni.

    Pregătiți-vă pentru Sfânta Împărtășanie, și Dumnezeu va fi cu noi! Amin, frate Ioane drag!

    Apreciat de 1 persoană

  6. Vă multumesc la toti de calda primire facută!
    Multumesc celor de la ActiveNews pentru surpriza publicării articolului care nu credeam ca stârnește atata interes.
    Deocamdata sunt cam confuz de la lunga si greaua calatorie dar am timp doua saptamani in carantină sa-mi revin….

    Apreciat de 2 persoane

  7. Vere!? Mă auzi?! Bine că nu mă poți vedea! Mi-ai frânt inima în mii de cioburi…
    Ştiu câtă tărie am avut noi, „diasporenii”, să plecăm, dar la fel de bine ştiu câtă putere avem să răzbim…
    Te întorci!?
    Intotdeauna te-am admirat pentru ceea ce ai reuşit să transmiți prin cuvânt…acum te admir pentru că ai curajul să te întorci, dar…oare!?
    Dumnezeu să-ți lumineze calea şi sufletul…
    Vară-ta, cea care mereu şi-a căutat un loc sub soare. Şi nici acum nu e convinsă că l-a găsit…

    Apreciază

    1. Stiu Aurora draga suntem mai mult sau mai putin toti la fel; unii am reusit mai bine altii mai putin dar vremurile pe care le traim acum ne face sa intelegem ca am trait o iluzie! Ne-am dorit sa vedem intr-un anumit fel si burtile pline, bunastarea ne-au făcut sa credem ca inchipuirea este realitate! De pe o zi pe alta iluzia a disparut! Unde sunt drepturile, libertatile, protectia? Povesti cu pitici! Suntem ca niste pesti la care oceanul li s-a transformat in acvariu! Un acvariu spart in care apa e tot mai putină! Fiecare isi cauta locul unde o sa mai balteasca ceva apa cand acvariul o sa fie gol! E locul asta Romania? Vom vedea…

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: