O imagine corectă necesită mai multe puncte de vedere! Lumea, pardon, globaliștii nu doresc însa acest lucru și de aici cenzura din timpul „pandemiei” sau de acum, din timpul razboiului din Ucraina!
Cum acest razboi, vrem nu vrem, ne privește pe toți, este necesar să aflam și lucruri care se doresc „ascunse,” cum este filmul de mai jos, făcut de francezi, cu traducere în limba română, pe care Ucraina l-ar dori interzis!
Vizionarea lui, chiar dacă nu o să clarifice toate întrebările pe care le aveți, o să răspundă la foarte multe și o sa vă schimbe optica despre realitatea impusă de Mass-media!
https://rumble.com/vxdgxn-ucraina-mastile-revolutiei-documentar-romana.html
Cândva rușii au intrat în Afganistan. Americanii nu au fost de acord cu „mișcarea” asta și au început să trimită arme și instructori, pentru extremiștii de acolo, așa numiții „mujahedini„. Rușii au fost nevoiți să plece din Afganistan, după o vreme, în locul lor au venit americanii ca să îi învețe „democrația„! Au venit mai ales fiindcă aceștii mujahedini s-au întors împotriva lor, precum un bumerang! Au cedat și ei după o vreme, plecând cu coada între picioare! În urma tuturor a ramas o țară distrusă, în care este foarte greu de trait dacă nu imposibil pentru multă, multă vreme!
Vizionând filmul mi-a trecut prin minte: Ucraina de astăzi e Afganistanul de ieri! Sper însă să nu devină toată lumea Afganistanul de azi, din cauza războiului din Ucraina!
Lasă un răspuns