Cei mai mulți dintre noi, eu nu fac excepție, ne plângem că Dumnezeu nu ne vorbește, nu ne aude, nu răspunde…
Adevărul este că El ne vorbește dar de puține ori suntem capabili să Îl auzim, sau chiar dorim să-L auzim!
Unei cunoștințe ieri i s-a pus brusc „capsa” pe mine! Nu mă simțeam vinovat, nu stiam nici să-i fi greșit cu ceva, dar tensiune creștea în fiecare moment!
Mi-am spus „ispite de post” și mi-am propus să tac, să fac răbdare și chiar eram mândru, de mine, că am reușit în felul acesta să fac „apele să se linișteasca„!
M-am recompensat cu un ceai negru și am deschis WordPressul pe telefon, să văd ce mai zice lumea. Rândurile de jos au fost primele care mi-au sărit în ochi:

Răbdare nu este suportarea cuiva. Când spun că suport pe cineva, este ca și cum aș spune: „Acela este vai de el, eu sunt bine și-l suport”.
Răbdarea adevărată este să simt vinovăție pentru starea lui și să mă doară pentru el. Aceasta are multă smerenie și dragoste, și atunci primesc Harul lui Dumnezeu și este ajutat și celălalt.  Paisie Aghioritul

E clar că m-am desumflat pe loc; pentru mine rândurile acestea au fost un răspuns la dialogul interior, pe care tocmai îl purtasem, cu mine însumi!
Dumnezeu vorbește cu noi în multe feluri: fie printr-un gând care îți „răspunde„, fie prin conștiință, fie prin alți oameni, prin întâmplări, prin toată creația Lui! Trebuie doar să ne „sensibilizăm” ca să-L putem auzi și să-L înțelegem, dar mai ales trebuie să dorim să fim capabili de aceasta și dacă Il auzim, să-I urmăm „sfaturile„!

22.03.2022