„Pandemia” sau prostia?

imagine din această dimineață

28 de gânduri despre „„Pandemia” sau prostia?

Adăugă-le pe ale tale

  1. Bună ziua vrăbiuță! 🙂
    Ce-ai cu ”fetele”? Ce-ți fac dacă poartă mască? 🙂 )) Masca nu-i obligatorie, dar poate fi purtată dacă se vrea. Alta-i problema, la bătrânețe se ”îndumezăesc” doar cei care se simt cu păcatele tinereții, uneori se simte prin felul lor de a fi, care nu este autentic, este doar de fațadă, uitând că Dumnezeu vede această diferență. 😉

    Apreciază

    1. Albatrosule puteam sa pun o imagine din oras ca sunt mascati destui si pe drum dar „fetele” astea vin la ora 7 in fiecare zi in biserica.Ai zice ca din credinta si cu siguranta in felul lor o au dar nu au evlavie si atunci ce credinta e aia? Si au frica mare de moarte/ boala si atunci ce credinta e aia?

      Apreciat de 3 persoane

      1. Asta insinuam și eu… Credința, nu se arată așa cum o fac ele. Am văzut și eu multe ca ele, din acest motiv de ceva ani am evitat învierea, mă duc pe la 7 dimineața și iau lumina. Se uită una la alta să nu cumva să fie mai bisericoasă o alta, plus că bârfesc pe toată lumea care intră în biserică, ”abilități” ce nu au nici-o legătură cu credința.

        Apreciază

      2. Totusi greșești pentru ca nu conteaza ce/ cum fac altii ce ce faci tu! Eu am o vorba ” dincolo nu mergem cu nimeni de mana!” o sa fim judecati dupa ce am facut sau nu am facut noi! Sa nu participi la Inviere ca unii vin doar de forma e ca si cum nu ai participa la nunta fiului tau sau inmormantarea cuiva drag ca unii vin doar sa manance! Iar „luminei” i se da prea multa importanta. Eu prefer sa nu aprind nici o lumanare sa nu iau „lumina” sa nu iau „pasti” decat sa nu particip la orice Liturghie ( si mai ales la cea din noaptea de Inviere)

        Apreciat de 3 persoane

      3. Fiecare cu gândirea lui, decât să fiu călcată-n picioare, de enoriașii activi, mai bine merg de dimineață când se reia slujba, luând lumină la intrarea-n biserică, lumina nu contează de felul în care o iei din punct de vedere al timpului sau al participării sau nu la slujba de înviere, principalul este să ajungi cu ea acasă, fără să ți se stingă lumânarea, drumul acesta este important pentru că necesită atenție și grijă, e un fel de drum parcurs de Iisus. 🙂

        Apreciază

      4. Ce nu înțelegi tu, și persiști în această greșeală la fiecare comentariu, nu suntem toți la fel!! Sigur, se mai întâmplă să avem asemănări, mai puțin sau mai mult, dar nu identice, iar cei care încearcă a-i copia pe alții nu sunt autentici, naturali, vor doar să pară ceea ce nu sunt cu adevărat! Eu sunt eu, nu vreau să am asemănări cu nimeni! 😛 Revenind la Lumină, după Înviere, fiecare om se întoarce cu lumânarea aprinsă acasă. Ce semnificație are această tradiție? Gestul simbolizează lumina care ne luminează pe noi şi spaţiul în care trăim, din acest motiv merită s-o aducem în casă protejând-o pe tot parcursul drumului spre casă. Ce se întâmplă la Atos, chiar nu mă interesează. De ce? Acolo întră doar bărbații, nici-o femeie nu va știi cu siguranță ce se întâmplă acolo, doar prin intermediul unui bărbat, iar eu, nu mai am de mult încredere în bărbați! 😀 Mai vrei alte detalii? Pot intra și prin Biblie dacă dorești… Dar, nu este cazul că ne prinde noaptea contrazicându-ne! 🙂 ))

        Apreciază

      5. Intri tu in Biblie dar ca un albatros ce esti iesi fara sa-ti ramana nimic pe pene! Iisus, Adam sunt barbati si pusi „capi” ai Lumii si ai bisericii! Ca iti plac sau nu barbatii nu-i tot una pentru ca vrei tu sau nu Dumnezeu a pus o ierarhie si este un Dumnezeu al ordinii asa ca emanciparea ta si a lumii nu valoreaza nimic ba dimpotriva iti pune o masca pe suflet!
        Si eu sunt eu si bine ca nu sunt tu dar vreau sa ma aseman si trebuie cu multa lume si pentru mantuire asta e esential si obligatoriu indiferent de parerea ta!
        Lumina de la lumanare e un simbol ai dreptate dar ca orice simbol e un inlocuitor ori crestinii nu au nevoie de surogat ei iau Lumina in ei prin Sfânta Impartasanie! Faptul ca tu nu ai nevoie de asa ceva si iti ajunge o lumina materiala ar trebui sa-ti dea de gândit pentru ca Iisus ( barbatul) nu te lasa in rai fara Lumina din tine chiar daca ai un snop de 33 de lumânari cu flacara adusa de la Ierusalim!
        Iarta-ma pentru brutalitatea cuvantului dar nu-mi place cand cineva cocheteaza cu mântuirea!

        Apreciat de 1 persoană

      6. Stufos comentariu! Felicitări! Dar, cu părere de rău, nu prea ai reușit să mă determini să cred în mântuirea ta. Că vrei, nu este același lucru cu a simți cu adevărat tot ceea ce scri, din păcate. Ce am înțeles eu, citind Biblia, este un sentiment personal, nu îmi place să-l fac public. Așa că, nu vei afla.🤫 Referitor la statutul femeii, scuză-mă, în ce secol trăiești?🤔 Am impresia că pocăința ta, îți strică gândirea, ai grijă.😁 Vezi, tu, vrăbiuță, de cele mai multe ori, am impresia că te asemeni cu „fetele” de care te-ai împiedicat, fotografiindu-le. Cum de ști că sunt în biserică la ora șapte, dacă nu ești și tu?😏 Fii serios! Ești destul de matur să te plimbi cu bărcuța prin credința exagerată și pictată ca o iconiță…😇 Seară liniștită!🙋🙂

        Apreciază

      7. Decât să te încurci în explicații, mai bine fluturași, inimioare, floricele și păsărele… 🙂 ))
        Ești de pomină!! Să cunoști un om ascuns sub o masca, îl provoci, îi va fi greu să-și poarte prea mult masca. Firea omului e precum viaductul când apa-i trece peste nivelul stabilit, se revarsă. 😉 Ești simpatic cu ”răspopitul” din tine! 🙂 ))

        Apreciază

  2. Hristos a Înviat!
    Eu cred că, în cazul lor, e frica și lipsa de informare corectă și completă. Ți-am mai spus și în urmă cu ceva vreme că eu nu am purtat masca niciodată nicăieri și mai ales în biserică. Mi se pare complet aiurea să intri într-o biserică, în fața icoanelor, cu cârpa aia pe față. Mai bine nu intri deloc, părerea mea. În martie, după ce s-a anulat „starea de alertă”, la ceva timp după, la Catedrala noastră mai persistau lipite pe toate ușile, inclusiv pe zidul de la intrare , afișe cu „la intrarea în biserică este obligatoriu purtatul măștii.” I-am spus domnului de la lumânări că ar fi cazul să fie dezlipite de peste tot toate alea cu obligativitatea măștii, iar răspunsul lui a fost „urmează”… Peste câteva zile au dispărut afișele, însă, totuși unul, lipit pe interiorul bisericii, pe una din ușile batante, a rămas. Habar n-am cum de nu l-au dezlipit, mi-e greu să cred că nu l-au văzut, că sarea în ochi de la o poștă. L-or fi lăsat „de sămânță”. Ei, l-am dezlipit eu, fain-frumos și l-am aruncat la primul coș de gunoi. Suntem la jumătatea lunii mai aproape, însă și la noi în firmă, la poartă și pe ușile tuturor birourilor sunt lipite și acum afișele cu masca obligatorie. Nimeni nu se îndură să le dezlipească. E deosebit de greu ptr. unii să mai revină la normalitate. Așa și cu bietele acelea femei. În primul rând, frica a pus stăpânire pe ele, cu siguranță.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Adevarat a inviat! Ai dreptate e frica! Dar frica nu este de la Dumnezeu si in biserica e un fel de a soune ca nu ai incredere in El si ii mai dai tu o mana de ajutor ca sa te tina sanatoasa/ vie! Daca in „landemie” si asta ar fi fost oarecum de inteles acum nu mai este!

      Apreciază

  3. În noaptea de Paști (târziu), în timp ce mergeam pe stradă, era atâta liniște și pace în jur încât îmi spuneam: „Și ce s-au chinuit atât acum 2 ani cu închiderea bisericilor și interzicerea slujbelor, că ne-am întors de unde am plecat?” Apoi am realizat: „Nu, nu e întru totul ca înainte. Psihicul uman a fost marcat, iar în privința măștilor acest lucru se vede. E ca cineva care a avut o rană, dar cicatricile rămân în continuare. Îți amintesc că nu mai ești exact ca înainte.” (S-ar putea dezvolta pe acest subiect și o paralelă cu „cicatricile” păcatelor trecute, dar nu e cazul…)
    Am citit articolul de ieri al lui Adrian Pătrușcă, de pe ActiveNews, în care vorbește de analiza unui american din zilele noastre referitoare la uimitoarea actualitate a cărții „Propaganda”, din 1928(!), a unui alt american, Bernays (considerat a fi un pionier în domeniul relațiilor publice). Actualitatea cărții se datorează naturii neschimbate a psihologiei umane. Potrivit lui Bernays, cei care „dirijează” societatea sunt o clasă conducătoare invizibilă care „înțelege procesele mentale și modelele sociale ale maselor”. Iar „mentalitatea colectivă nu gândește, ci mai degrabă acționează în urma unor impulsuri, deprinderi și emoții”. (Exemplu actual: cuvântul „vaccin” față de „terapii genetice” are asociate în mentalul colectiv alte idei și emoții.) De asemenea, manipularea maselor trebuie să înceapă cu manipularea celor care au influență la mase.
    Revenind la exemplul celor care poartă masca, zic că nu e vorba doar de frică (este și asta, nu zic nu), ci cred că e vorba mai degrabă de o obișnuință, de o „formare”; poate și înainte le-ar fi fost frică în timpul epidemiilor sezonale de gripă să nu se molipsească, dar nu ar fi mers cu masca pe față. Pe când acum acest comportament a fost validat la nivel de societate. De aceea și înainte pe mine m-au deranjat nu atât cei care se lăsau manipulați, cât cei care manipulau (și nu mă refer doar la situația de acum, ci în general, cum ar fi și fenomenul haștag rezist etc., etc.). Îmi e urâtă manipularea (cea cu scop intenționat și rău, căci, așa cum spuneați cândva, toți ne manipulăm unii pe alții, mai mult sau mai puțin, cu intenție sau fără). Și îmi este urâtă pentru că este o metodă subversivă. Adam și Eva au căzut din Rai (dincolo de greșeala lor) din cauza „manipulării” „șarpelui”.

    Apreciat de 2 persoane

    1. Singura posibilitate sa nu fi inselat este un punct fix, de referinta iar acest singur punct este Iisus ( Dumnezeu). Ori tocmai aici e marea durere ca Adam Eva ca si femeile din imagine cunosteau acest lucru! Daca ei au cazut atunci cum puteau restul sa nu o faca?

      Apreciat de 1 persoană

      1. Da; întrebați de ce cei care sunt mai aproape de Biserică nu se comportă pe măsura credinței comparativ cu cei care sunt mai departe de Biserică… Pentru că natura umană e slabă… Ați văzut când veneau televiziunile la diferite pelerinaje și îi întrebau pe câte unii din mulțime de ce au venit, și primul răspuns al majorității, aproape invariabil, era „pentru sănătate, …” E bună și sănătatea, dar care e motivul DE BAZĂ pentru care te-ai dus acolo? Deci pentru mulți credința există, dar începe de la trup. Pe când credința e bazată pe jertfă și pe facă-se Voia Ta… Deci asta e…
        Mi-am adus aminte de o povestire care m-a amuzat când am citit-o: cică un călugăr din Muntele Athos a deschis ușa de la biserică cu piciorul toată viața (pentru că îi era frică de microbii de pe clanță), iar la bătrânețe a făcut viermi la piciorul cu pricina. Și spun că m-a amuzat povestirea pentru că, deși era călugăr, situația era totuși perfect umană. Adică o mulțime de persoane celebre din lume au fost terorizate de microbi (Caragiale, de exemplu, și alții), iar în prima parte a pandemiei m-am amuzat din nou să văd clanțele de la ușile unor vecini înfășurate în cârpe îmbibate cu spirt… Asta e…

        Apreciat de 1 persoană

      2. Nu prea deschid televizorul decat ca ecran pentru fotografii sau un film dar te cred pe cuvant in relatarea ta! Se poate sa gresesec crezand ca toata lumea nu tine ca mine cu dintii de viata! Acum toate ar fi de inteles oarecum daca am vorbi de o boala care te lasa paralizat sau te tine ani intregi cu dureri mari la pat dar vorbim de O GRIPĂ! O GRIPĂ cu morbiditate mare ca toate gripele si mortalitate redusa la fel ca toate gripele! Nu mască ne trebuie ci dopuri in urechi si ochelari de sudor!

        Apreciat de 1 persoană

      3. Gripă, gripă, (fie ea și modificată), dar depinde de ce „prezentare” i-au făcut! Corect cu ochelarii de sudor și dopurile de urechi, dar dacă omul nu-și dă seama că e mințit, de ce să își pună?, iar dacă-și dă seama că e mințit, nu mai are nevoie să-și pună. Cerc vicios…

        Apreciat de 2 persoane

    1. Suzana cum ramane cu cuvintele Mântuitorului „De-ti va gresi fratele tau…”?
      De unde stii ca ti-a gresit daca nu-l judeci?
      De ce sa-i atragi atentia cu martori chiar si apoi sa-l spui bisericii daca nu l-ai judecat in tine si ti-ai spus „a gresit”?
      Dumnezeu nu ne-a facut râme si nici nu ne-a cerut sa fim!
      Pe de alta parte de unde ai stiut ca eu am greșit si am judecat daca nu m-ai fi judecat tu insuti? Problema paiului si a bârnei? Dar si judecata asta e de doua feluri una cu iubire si alta fara. Daca sti ca ai dreptate si vezi ca fratele tau greseste si se primejduieste (pe el nu pe mine) il ajuti sau nu? De obicei esti mai profunda!

      Apreciat de 3 persoane

  4. Am avut naivitatea sa postez un comentariu, mai mult instinctiv decat ‘profund’.
    Cand privesc ochii oamenilor care poarta masti, ma sperie frica din ei. Sincer, nu stiu cum sa ma comport.
    Poate tu ai sti, eu recunosc ca nu stiu. Pur si simplu par pierduti. Ma pot ruga pentru ei si uneori o fac. Nu stiu daca asta inseamna iubire de semenii mei…

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: