Mândria mea e păguboasă, fără rost
și totuși mă mândresc ca omul prost;
ce-am obținut în viață, sau am adunat,
primit este în dar și nu e meritat!

De n-aș fi mândru nu m-ar supăra
nici nedreptatea și nici altceva!
N-aș căuta să mă îndreptățesc,
de câte ori cuiva, ceva, greșesc
și nici jignit nu aș putea să fiu,
de-aș fi smerit și asta eu o știu!

Nu aș simți că nu-s destul iubit
și nici că pe nedrept sunt pedepsit,
nu mi-aș dori o altă soartă pe pământ,
destul ar fi cu ce-am primit și sunt!

De n-aș fi mândru, aș trăi în pace,
căci cel smerit la orișicine place,
n-aș contrazice pe nimeni și nimic,
de m-aș simți eu dintre toți, mai mic!

De n-aș fi mândru rugăciunea mea
cât de puțină spre ceruri s-ar urca;
acuma e degeaba oricât ar fi de multă
căci Dumnezeu pe mândrii nu-i ascultă!

Mândria din mine are un singur „rost„:
sa aleg întotdeauna ce-i mai prost!
E o patimă cumplită, gravă, ca o boală,
greu de tratat și cu miros de …smoală!

27.06.2023